2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul grec de Finanțe și-a dat demisia, deși rezultatul referendumului a fost...

Ministrul grec de Finanțe și-a dat demisia, deși rezultatul referendumului a fost contra euro. De ce a făcut acest pas

UPDATE 10.27: Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec a declarat, luni, că înlocuitorul lui Yanis Varoufakis va fi anunțat, marți, la finalul întâlnirii cu liderii politici, conform The Guardian.

UPDATE10.25: Primul ministrul Alexis Tsipras s-a întâlnit, luni, cu Yanis Dragasakis pentru a discuta cine ar putea să îi ia locul fostului ministru grec de Finanțe, Yannis Varoufakis, relatează The Guardian.

––––

Ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat, luni, demisia, după referendumul din Grecia. Anunțul a fost făcut de acesta pe blogul personal dar și pe contul de Twitter, conform The Guardian.

El a precizat că a decis să demisioneze din funcția pe care o ocupă ca urmare a preferinței ”unor participanți europeni” de a nu participa la negocierile dintre guvernul elen și creditorii internaționali. 

Varoufakis a ținut să sublinieze că unii membri ai zonei euro ar prefera să fie absent de la reuniunile miniştrilor de Finanţe, „o idee despre care premierul a considerat că l-ar putea ajuta să ajungă la un acord”.

Citește și: Primele REACȚII internaţionale după referendumul din Grecia

„Din acest motiv, părăsesc Ministerul de Finanţe astăzi”, a precizat el.

Astfel, decizia sa de a demisiona intervine în condițiile în care referendumul convocat pe tema măsurilor de austeritate s-a soldat cu o mare victorie a Guvernului, iar premierul Alexis Tsipras.

Citește și: Cum comentează presa internațională situația din Grecia: Atena, ÎNFOMETATă după bani

Varoufakis îi acuzase sâmbătă, pe liderii europeni de terorism, pentru situaţia în care au adus Grecia.

 

Cele mai citite
00:03:45

VIDEO. Ultimele verificări pentru focurile de artificii din noaptea de Anul Nou din Londra

Au loc ultimele pregătiri pentru focul de artificii din noaptea de Anul Nou de la Londra. 12.000 de artificii vor fi folosite în spectacolul...

Christensen, dorit de Juventus! Fundașul Barcelonei, soluție pentru problemele defensive ale torinezilor

Andreas Christensen, fundașul central al Barcelonei, este una dintre țintele principale ale lui Juventus în perioada de mercato din iarnă. Torinezii, antrenați de Thiago...
00:03:45

VIDEO. Ultimele verificări pentru focurile de artificii din noaptea de Anul Nou din Londra

Au loc ultimele pregătiri pentru focul de artificii din noaptea de Anul Nou de la Londra. 12.000 de artificii vor fi folosite în spectacolul...
Ultima oră
Pe aceeași temă