14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul Dan Sova are 5 la suta din banii necesari reparatiilor...

Ministrul Dan Sova are 5 la suta din banii necesari reparatiilor drumurilor

Cel mai prost sector de drum din România este între Botoşani şi Suceava, afirmă ministrul delegat Dan Şova, potrivit căruia suma necesară în acest an pentru întreţinerea de vară a drumurilor se ridică la 4 miliarde euro, iar bugetul CNADNR pentru acest tip de lucrări este de doar 180 milioane euro.

“Noi avem în exploatare grosso modo 17.000 de kilometri de drum, incluzând 530 de kilometri de autostradă, restul de drum naţional. CNADNR a făcut cereri la cele şapte direcţii regionale de drumuri din ţară, să ne spună necesarul numai de acoperire de gropi, adică întreţinere de vară. Necesarul străzi de la cele şapte regionale se ridică la peste patru miliarde euro pentru anul acesta. Necesarul făcut de ei luând în considerare situaţia drumurilor pe care le administrează fiecare direcţie regională.

Noi avem 180 milioane euro în buget pentru aceste drumuri. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că acum m-am interesat şi eu – înainte să fiu implicat în treaba asta eram mult mai indignat – acum ştiu că în toată Europa şi-n toată lumea, o dată la patru ani, cel mai târziu, trebuie să tragi un covor asfaltic de suprafaţă pe orice autostradă sau drum naţional ai. Dar noi nu avem suficiente fonduri pentru asta. Deci dincolo de orice viziune, nu avem suficiente fonduri, şi atunci încerci să faci cu ceea ce ai”, a spus ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

Oficialul a afirmat că “situaţia este dramatică” şi că sunt sute de poduri cu “probleme mari”.

Şova a spus că pe autostrada Bucureşti-Constanţa (A2) covorul asfaltic pe 36 de kilometri construiţi în perioada 2004 – 2005 nu a fost schimbat.

“Nu-mi place să fac teoria moştenirii pe care o am, dar nişte cifre cred că sunt relevante. Am preluat ca minister coordonator această companie (CNADNR, n.r). Noi ne-am angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional că lichidăm arieratele din economie, şi premierul ne-a spus «Domnilor, începeţi şi plătiţi, trebuie să ne respectăm angajamentele». Bun, care sunt obligaţiile la 31 decembrie 2012 ale CNADR? Simplu: 680 milioane euro datorii. La un buget de 1,2 miliarde euro pentru investiţii, 680 milioane euro au fost datorii. Am rămas acum cu diferenţa de sumă, pentru care va trebui să mai cerem Ministerului de Finanţe în iulie, la rectificare, nişte bani, ca să ne acoperim cei 15% la fonduri europene”, a adăugat ministrul.

Întrebat care este cel mai prost segment de drum din România pe care să-l ocolească şoferii în vacanţe, el a răspuns că acesta este cel dintre Botoşani şi Suceava.

“Nu vreau să-l ocoliţi, pentru că e o zonă turistică superbă. Dar dacă mă întrebaţi care este cel mai prost sector de drum din România, este între Botoşani şi Suceava”, a spus Şova, în finalul emisiunii potrivit Mediafax.

Cele mai citite

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...
Ultima oră
Pe aceeași temă