6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Adomnitei, prins la mijloc

Ministrul Adomnitei, prins la mijloc

» Foc si scantei la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi!

» Reprezentantii institutiei s-au revoltat impotriva declaratiilor facute de ministrul Cristian Adomnitei.

Potrivit profesorului Doru Tompea, presedintele UPA din Iasi, afirmatiile reprezentantului Guvernului au avut repercusiuni asupra universitatii nu numai sub aspectul imaginii, ci si financiar, in conditiile in care tinerii absolventi de liceu ocolesc institutia. in cadrul unei conferinte de presa organizate la Iasi, reprezentantii UPA i-au cerut Ministrului Educatiei sa-si retraga declaratiile facute. "La conferinta de pe 29 iulie, Adomnitei ne-a adus grave prejudicii. Suntem indignati ca a indemnat la negocieri intre noi si tabara condusa de Niculae Niculescu.
Un alt lucru care ne-a deranjat a fost faptul ca ministrul Adomnitei a amenintat cu retragerea acreditarii universitatii noastre. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca acest ministru a indemnat absolventii sa nu se orienteze spre UPA din Iasi, lucru pe care nici un ministru nu l-a mai facut pana in prezent", a precizat Tompea. in acelasi timp, acesta i-a cerut lui Adomnitei sa aplice sentintele inaltei Curti de Casatie si Justitie, in care, prin decizia 1072/20.02.2007, Niculescu este invalidat ca rector al UPA, precum si decizia 1137/22.02.2007, prin care se pronunta nonidentitatea dintre UPA Iasi si UPA din Iasi si, respectiv, fuziunea ilegala cu Universitatea "Apollonia". in cazul in care situatia critica va escalada, Doru Tompea este hotarat sa apeleze la solutii extreme.

Cele mai citite

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Jurnalista Allison Pearson provoacă dezbateri despre libertatea de exprimare și acțiunile poliției britanice

Controversa privind investigarea jurnalistei Allison Pearson: Între libertatea de exprimare și acțiunile poliție. Cazul Allison Pearson a declanșat o dezbatere intensă în Marea Britanie,...

Cum au ajuns varza și fasolea ingredientele vegetale de bază în gastronomia românească?

Bucătăria românească se remarcă prin simplitate, dar și prin bogăția gusturilor autentice. Ingredientele de bază au fost, de-a lungul timpului, cele care se găseau...
Ultima oră
Pe aceeași temă