Jurnalistul BBC s-a stabilit in "Grand Bazar Romania".
Tineti minte acele filme sf pe care le vedeam cand eram mici, cand un personaj ajunge din prezent in trecut si nimereste taman in toiul unui dezastru: razboi, epidemie de ciuma, foamete? Primul lucru pe care il simte personajul respectiv este sa duca din prezent ceva in trecut, astfel incat sa-i ajute pe oameni sa evite nenorocirea. Numai ca asta ar insemna sa schimbe istoria, deci imposibil.
Mike Ormsby nu s-a intors in trecut, ci a venit in Romania. si asta, desigur, aminteste de acel banc "vintage", cu "ne pregatim sa aterizam la Moscova, nu uitati sa va dati ceasurile inapoi cu zece ani".
Mike Ormsby este un britanic pur-sange, nascut in 1959. A ajuns prima data aici in 1994, ca reporter pentru BBC. A revenit si a creat scoala BBC in Romania. Timp de 13 ani, a batut drumurile Asiei, Africii si Americii, dar s-a casatorit cu o romanca si a ramas. Atitudinea lui fata de aceste locuri nu are nimic contemplativ. Nu poti sa ti-l imaginezi pe Mike Ormsby trecand pe strazile din Bucuresti si privindu-le nostalgic decrepitudinea. Nu ti-l poti imagina nici inghitind praful cine stie carui drum de tara, fascinat de incremenire si indemnat la introspectie. Dimpotriva. Mike Ormsby vede si traieste ceea ce vedem si traim cu totii, numai ca face ceea ce noi nu facem de teama ca ni se va spune la un moment dat "ia nu mai fi si tu, ba, atat de sensibil!". El incearca sa schimbe. Ce conteaza ca nu reuseste si ca se loveste, permanent, de un zid gros de indolenta? Mai incearca o data.
Textele din "Grand Bazar Romania sau Calator strain updated" (traducere Vlad Arghir), volumul publicat recent de Editura Compania – in acelasi timp cu versiunea originala in limba engleza, "Never Mind The Balkans, Here’s Romania" –, nu sunt simple povestiri cu oameni si intamplari adevarate. Sunt mai degraba tablete dintr-un ghid de supravietuire in Romania. Care, nu va speriati, nu este chiar o jungla. Dar din regulile dupa care functioneaza nu lipsesc grosolania, agresivitatea, incapatanarea, trufia.
"Cobor in hol – in lift imi innod sireturile de la adidasi. Ies din bloc si-o iau la trap spre intersectia cea mare. Circulatie la greu si galagie. Claxoane, faruri, scarsait de cauciucuri, scrasnet de frane – Bucurestiul la cinci dupa-masa, ca de-obicei. Vreme mizerabila: 3ºC, vant rece de nord-est dinspre Bulgaria. Ma opresc la colt, fac genuflexiuni ca sa-mi incalzesc pulpele. Imi ridic ciorapii si-mi infund sapca pe cap ca sa-mi apar ochii de vant. Pe langa mine trece un Mercedes mare, plin de praf.
Un tip in haina neagra de piele da geamul jos si striga dupa mine:
– «Bulangiule!»"
Recunoasteti? Aici incepe Bucurestiul, aici incepe Romania.
Mike Ormsby nu ne flateaza, nu se ingrijeste sa ne menajeze, dar nici nu se lasa coplesit de indiferenta. Nu devine jucator al sportului national "mai bine te faci ca ploua". Incearca sa-i convinga pe soferi s-o ia mai usor, chiar daca ei il iau peste picior. Incearca sa salveze o pisica prin care a trecut un bolid, chiar daca i se sugereaza sa-si gaseasca altceva mai bun de facut. Incearca sa afle de ce dentistul sau are o problema cu evreii, chiar daca este privit de sus. La tara, nu intelege de ce cainele piele si os nu primeste oasele de la masa, ci doar un castron cu malai, si nu se arata fascinat cand i se raspunde ca de la prea multa mancare un caine poate turba. Nu se gandeste sa bage mana in buzunar pentru a-si rezerva un scaun intr-o carciuma cu tv, chiar daca joaca Liverpool, iar el este suporter cu vechime. Nu se lasa intimidat de presedintele si de vicepresedintele de bloc, chiar daca are nevoie de un loc de parcare, iar sedintele de administratie aduc a sedinte de partid.
Daca Mike Ormsby ar fi un personaj intr-un film SF, si-ar dori sa le duca antibiotice bolnavilor de ciuma. Numai ca asta ar fi imposibil. Ar insemna sa schimbe istoria.
