15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialMii de morti, zeci de mii de raniti in Java

Mii de morti, zeci de mii de raniti in Java

Peste 4.000 de persoane si-au pierdut viata, cel putin 20.000 de mii au fost ranite – dintre care aproximativ 2.000 grav -, aproape un sfert de milion de oameni au ramas fara adapost – astfel suna, ieri, un nou bilant provizoriu al seismului ce a lovit sambata dimineata insula indoneziana Java.
Cel mai grav afectat s-a dovedit a fi orasul Yogyakarta, dar si zeci de alte localitati din regiunea Bantul au fost calamitate.
Epicentrul seismului cu magnitudinea de 5,9 pe scara Richter potrivit Agentiei de seismologie din Jakarta si de 6,2 potrivit expertilor americani s-a situat in larg, dar nu a provocat, din fericire, un tsunami, asa cum se temusera initial supravietuitorii ce alergau panicati pe strazi.
Mii de case si sute de cladiri publice s-au prabusit, drumuri si poduri au fost distruse, intarziind transportul ranitilor la spitale, al caror personal era total depasit de situatie. Furnizarea curentului electric si telecomunicatiile au fost, de asemenea, intrerupte pe intregul teritoriu al regiunii Bantul. Orasul Yogyakarta a fost in mare parte distrus, relateaza agentiile internationale de presa, precizand ca macar celebrul templu Borobudur – cel mai mare monument budist din lume, construit in secolul al VII-lea si situat la nici 40 de kilometri de Yogyakarta – pare sa fi scapat fara avarii importante. Liniile aeriene nationale indoneziene, Garuda, au anuntat ca pistele de aterizare ale aeroportului din Yogyakarta prezinta nenumarate fisuri, fiind astfel nevoie sa se inchida aeroportul. Avioanele cu ajutoare umanitare care au inceput sa soseasca in Indonezia la putine ore dupa producerea seismului aterizeaza la Jakarta, de unde tonele de medicamente, alimente, apa potabila, paturi si corturi donate de numeroase tari occidentale sunt transportate cu camioane in regiunea Bantul.

Serviciile de urgenta, coplesite

Zeci de mii de sinistrati s-au adunat in principala piata a orasului Yogyakarta, iar alte mii de persoane s-au adapostit in moscheile ce au rezistat miscarii telurice.
In fata spitalelor ticsite, mii de raniti sunt culcati pe sol, pe simple folii din plastic sau pe ziare. Aparatele de perfuzii sunt atarnate in copaci. „Serviciile noastre de urgenta sunt coplesite”, spun disperati medicii, care deplang si disparitia a numerosi colegi, decedati sub daramaturi, relateaza agentiile internationale. Imaginile difuzate de posturile tv indoneziene prezinta cozi lungi ale ranitilor, asteptand rabdatori sa primeasca ingrijiri medicale.

Morgi improvizate

Presedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a ordonat armatei sa participe la evacuarea victimelor si a cerut echipelor de salvare sa actioneze 24 de ore din 24.
In Yogyakarta au fost improvizate zeci de morgi – initial in spitale, iar in final, pe masura ce spitalele deveneau neincapatoare, chiar si pe strazi laturalnice. Trupurile neinsufletite, de cele mai multe ori infasurate doar in bucati de panza si aliniate pe sol, au inceput sa fie inhumate in graba inca de ieri, dat fiind ca autoritatile se tem de izbucnirea unor epidemii.

Populatia – soc si panica

Populatia insulei Java continua sa se afle, ieri, sub stare de soc. Sunt putine sanse ca panica lor sa treaca, atat timp cat sute de replici continuau sa zguduie insula, au apreciat reprezentantii unor organizatii de Cruce Rosie, sositi in locurile calamitate. Cei mai multi localnici prefera sa innopteze sub cerul liber de teama unui nou seism major. Multi privesc tematori spre vulcanul Merapi, aflat la mica departare de orasul Yogyakarta, a carui activitate a crescut dupa cutremurul de sambata. La scurt timp dupa seism, Merapi a erupt, aruncand pietre aprinse pe versantul sau vestic.

Indonezia – un punct sensibil din „Lantul de foc”

Cutremurele si eruptiile vulcanice sunt frecvente in Indonezia, un arhipelag format din mii de insule, situat pe „Lantul de foc al Pacificului”.
– 26 decembrie 2004 – Un seism cu o magnitudine de 9,3 grade pe scara Richter, produs in largul insulei indoneziene Sumatra, provoaca un tsunami gigant, care a facut peste 220.000 de morti in peste zece state din sud-estul Asiei – dintre care cel putin 165.000 in Indonezia
– 29 martie 2005 – Peste 1.300 de persoane mor in insula Nias, in apropiere de coasta insulei Sumatra, unde se produce un seism cu magnitudinea de 8,7 grade pe scara Richter. Un val inalt de trei metri produce importante daune in insula indoneziana Simeuleu
– 23 mai 2006 – Un nou cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter loveste Ambon, centrul administrativ al Molucelor.

Cele mai citite

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...

Scăderea cotațiilor la grâu persistă, în ciuda reducerii dobânzii de către Fed și a cererii slabe din Europa

Cotațiile la grâu au înregistrat o scădere recentă, influențată de cererea slabă din Europa și de condițiile meteo favorabile în SUA, care au eclipsat...

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă