In timp ce fostii proprietari ai terenurilor agricole se plang ca nu au reusit sa recupereze toate terenurile pe care le-au confiscat comunistii, mii de hectare de teren din judetul Tulcea administrate de Agentia Domeniilor Statului (ADS) stau nelucrate de mai bine de un deceniu. Cazul cel mai grav in acest sens este cel al pamantului din Podisul Casimcei, care a apartinut fostului IAS Rahmanu. In aceasta zona, peste 2.000 de hectare de teren din cele mai fertile pamanturi din tara nu mai sunt cultivate de mai bine de un deceniu. Gheorghe Carpov, directorul Directiei Agricole Tulcea, sustine ca ADS ar fi scos de mai multe ori la licitatie pentru a fi concesionate aceste terenuri. Cu exceptia unei firme romano-italiene care a cultivat un an acele pamanturi, fara sa plateasca vreun leu redeventa la stat, nimeni nu a mai dorit sa concesioneze cele 2.000 de hectare de teren arabil de la Rahmanu. In aceste conditii, este inexplicabil refuzul sefilor ADS de a pune la dispozitia Comisiei judetene Tulcea de fond funciar aceste terenuri pentru a fi retrocedate tulcenilor.