3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialMii de credincioşi din Voluntari, în pelerinaj la Iaşi, pe banii primăriei....

Mii de credincioşi din Voluntari, în pelerinaj la Iaşi, pe banii primăriei. Edilul Pandele le-a pus la dispoziţie 100 de autocare

Mii de credincioşi din toată ţara au ajuns la Iaşi, unde se află moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. În următoarele zile sunt aşteptaţi cel puţin 300.000 de pelerini. Edilul comunei Voluntari, Florentin Pandele, a pus la dispoziţie peste 100 de autocare pentru credincioşii din comună, fiind cel mai mare grup organizat de peregrini, numărul lor ajungând la 7.000 de enoriaşi.

„Este cel mai mai mare grup organizat de pelerini. Și anume, undeva la 130-140 de autocare a câte aproape 45-50 de persoane”, a spus Adrian Cotorceanu, preot.

Şase preoţi de la Catedrala Mitropoiltană din Iaşi au scos racla Cuvioasei Parascheva şi au aşezat-o pe un baldachin special, amenajat în curtea lăcaşului de cult, astfel încât, credincioşii să aibă acces la el mult mai uşor.

„N-am putut să dormim pe drum, am vorbit, am ascultat CD-uri cu Arsenie Boca și cu Cuvioasa și a fost bun, plăcut”, a declarat un credincios din convoiul de la Voluntari, citat de Digi24.

Cele mai citite

Record de intervenții Salvamont: 180 de persoane salvate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, Salvamont România a înregistrat un record de intervenții de urgență, cu 180 de persoane care au avut nevoie de...

Peste jumătate de milion de locuri de muncă vacante: Deficitul forței de muncă persistă în România

În perioada ianuarie-octombrie 2024, România a înregistrat 543.440 de locuri de muncă vacante, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cu...

PSG, victorie în Supercupa Franței! Ousmane Dembélé aduce trofeul în prelungiri

Paris Saint-Germain a câștigat Supercupa Franței, învingând-o pe AS Monaco cu scorul de 1-0, grație unui gol marcat de Ousmane Dembélé în minutul 90+2. PSG...
Ultima oră
Pe aceeași temă