Mii de credincioşi au participat, miercuri, la ceremoniile de Bobotează, desfăşurate în mai multe oraşe din ţară.
Astfel, pe faleza Cazinoului din Constanţa au fost prezenţi peste 7000 de credincioşi, care au participat la ceremoniile de Bobotează, oficiate de un sobor de preoți în frunte cu IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ulterior fiind împărţite 150.000 de sticle cu apă sfinţită, potrivit Mediafax.
Totodată, peste 3.000 de persoane au participat la slujba ţinută în Piața Mare din municipiul Sibiu, iar la finalul acesteia s-au înghesuit să ia apă sfințită, deşi organizatorii le-au explicat că este suficientă pentru toată lumea. În toate bisericile din municipiul Sibiu a fost oficiată, miercuri dimineață, slujba de Bobotează, iar la finalul acesteia credincioșii au pornit către centrul orașului, pentru a participa la slujba comună.
La slujba de Bobotează din Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca au participat peste 2.000 de persoane au participat. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, 15.000 de recipiente din plastic cu apă, fiind sfinţite.
Aproape o mie de credincioşi au participat la slujba de Bobotează oficiată în aer liber, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, în timp ce în unele sate din Alba localnicii păstrează încă numeroase obiceiuri legate de sărbătoare.
La Catedrala arhiepiscopală de la Mănăstirea Curtea de Argeș au fost prezenţi câteva sute de credincioși.Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic. Ultima parte a ceremonialului religios s-a desfășurat în fața catedralei, unde arhiepiscopul Calinic a sfințit apa și i-a binecuvântat pe credincioși, informează Agerpres.