19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMihai Razvan Ungureanu are sanse sa fie acceptat de Parlament la sefia...

Mihai Razvan Ungureanu are sanse sa fie acceptat de Parlament la sefia SIE

Mihai Razvan Ungureanu este propunerea la sefia SIE pe care presedintele Traian Basescu a trimis-o ieri presedintilor Camerelor Parlamentului. Functia de director a ramas vacanta in urma demisiei lui Claudiu Saftoiu din luna martie.

Calculul politic al sefului statului mizeaza pe faptul ca Mihai Razvan Ungureanu va fi sustinut la votul din Parlament de catre o parte din liberali si din PSD pentru a obtine majoritatea de care are nevoie. Candidatura va fi supusa votului saptamana viitoare, in sedinta comuna a celor doua Camere parlamentare, dupa ce acesta va fi audiat in comisii. Constitutia stipuleaza ca directorii serviciilor secrete trebuie sa primeasca acceptul celor doua Camere in sedinta comuna, cu votul majoritatii, in timp ce legea de organizare a SIE arata ca numirea se face de catre CSAT, la propunerea presedintelui.

Vicepresedintele PNL Norica Nicolai a declarat ieri ca Ungureanu este "o optiune buna" pentru sefia SIE, iar liberalii il vor sustine in Parlament. Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, a evitat sa spuna daca social-democratii sunt favorabili sau nu numirii, precizand ca partidul va evalua in continuare propunerea. Daca PC a calificat propunerea ca "inspirata", PRM, prin vocea vicepresedintelui Lucian Bolcas, a aratat ca nu contesta profesionalismul celui nominalizat. Liderul UDMR, Marko Bela, a afirmat ca l-ar putea sustine pe Ungureanu, precizand ca acesta este un "tanar politician bine pregatit". In prezent, Mihai Razvan Ungureanu este reprezentant al Romaniei la SECI. In perioada decembrie 2004-februarie 2007, el a detinut functia de ministru de Externe, pe care a parasit-o prin demisie. Pentru postul de la SECI, Ungureanu s-a autosuspendat din PNL, din motive de incompatibilitate.
Presedintele Basescu a invitat partidele la consultari pentru joi, pe agenda discutiilor figurand votul uninominal si semnarea unui pact pentru educatie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă