In toata zarva produsa de refuzul presedintelui de a accepta numirea Noricai Nicolai ca ministru al Justitiei, apoi de aparitia in aceasta calitate a lui Teodor Melescanu ca un veritabil jolly joker, pentru a impaca cele doua palate, iar in final "razvratirea" aceluiasi domn, parca pentru a demonstra ca nu e "omul presedintelui", cum multi l-or fi banuit, asadar in tot acest iures nascator de confuzii, ca o furtuna pana la urma intr-un pahar (bidon) cu apa, am omis un aspect din activitatea celor care ne conduc. Este vorba de faptul ca Traian Basescu a promulgat legea de prevenire si de combatere a violentei pe stadioane.
Pare ceva marginal, dar nu e asa. Violenta de pe stadioane de la noi sau de aiurea reda tocmai nebunia unei societati care nu e deloc "cea mai buna dintre lumi". Unii psihologi si sociologi o privesc insa si ca pe o supapa absolut necesara prin care se descarca o cantitate uriasa de furie. Altfel, tinuta sub presiune, aceasta ar face sa explodeze recipientul social. Sa ne intrebam atunci cine sunt maniosii stadioanelor noastre? Nu cumva o buna parte din ei o reprezinta tocmai cei care se simt frustrati, cei care vor sa se razbune, cum ar veni vorba, pe o societate nedreapta? Ne luam la bataie cu fanii celeilalte echipe, dar de fapt nu pe ei ii lovim, ci pe aceia care se afla sus, pe potentati, pe nomenclaturisti, cei bogati care ne sfideaza prin luxul si prin tot ceea ce-si permit intr-o singura viata. Meciul de fotbal – fiindca doar aici se pot strange zeci de mii de spectatori – a ajuns de fapt un pretext pentru a ne elibera de nemultumiri si frustrari.
Imperatorii dadeau plebei paine si circ. Circul antic insemna insa sange. In felul acesta era satisfacuta nevoia de cruzime a celor din tribune. Am crezut multa vreme ca fotbalul, ca si orice alt sport, reprezinta un drog esential pentru a tine masele sub ascultare. Cand Romania in 1989 s-a calificat la "mondialele" din Italia ne-am bucurat toti, si aproape ca nici nu am bagat in seama perfidia cu care propaganda a exploatat acest succes sportiv, inchinandu-l Congresului al XIV-lea al partidului comunist. Acum insa sportul in sine nu mai e de ajuns. Degeaba castiga echipa favorita fiindca tu, suporter, traiesti in continuare sub imperiul insatisfactiei. Adica victoria de pe teren nu ti-e de-ajuns. Trebuie, altfel spus, sa se mai intample ceva. si acest "ceva" este niscai sange. Bataile de pe stadioane pot fi privite si din acest unghi de vedere. Huliganii din prezent pot fi niste sarantoci cu matele goale, niste someri care-si urla nemultumirea, dar si niste fiinte atavice, primare care, daca nu vad sange, nu pot sa traiasca.
Ce prevede legea? Amenzi zdravene pentru cei care intra pe teren sau, mai mult, obligatia de a presta sute de ore in folosul comunitatii. Apoi nu vor mai avea voie sa intre pe stadioane. Cine vor mai fi amendati? Speculantii, adica vanzatorii de bilete la suprapret. De asemenea, toti care produc dezordine si mai ales care afiseaza simboluri, sloganuri si texte cu caracter obscen si ofensator la adresa unei etnii sau a alteia.
Pana la inceperea returului mai este inca o luna. Nu stim in ce masura aceasta lege va ajunge la cunostinta publicului larg si-si va atinge scopul, adica sa-i tempereze pe huligani. Fiindca daca ramane un simplu act normativ, neoglindit eficient in realitate, atunci la ce bun ca o avem? Problema delicata a unei legi este tocmai aplicarea ei. Iar domeniul asupra careia aceasta se exercita este extrem de confuz. Intotdeauna pe stadioane limbajul a fost colorat. Ce ar fi un meci fara huiduieli? Dar parca din cand in cand e nevoie de un ghiont? Oare cum sa fiu pedepsit pentru un asemenea fleac? – se intreaba micul derbedeu. Va fi pedepsit, dar, ca la noi, va suferi asadar cel mic si nu cei bogati, vedete ale show-bizz-ului bunaoara, care pot sa-si faca de cap si nimeni nu s-a atins de un fir din capul lor. Trecutul recent e plin de asemenea exemple.
