Pe adresa de e-mail mi-a parvenit un document intitulat „Apelul la Educație“. Acesta este semnat de profesori, cercetători, scriitori, oameni de cultură care denunță cenzura din Educație și impunerea manualului unic, tipărit la o editură unică, aflată sub controlul direct al ministrului Educației.
Printre cei care au semnat documentul îi regăsim pe Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Mircea Vasilescu, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Ioana Pârvulescu, Eugen Negrici, profesori din gimnaziu și liceu. Tonul scrisorii este unul extrem de dur și dă măsura gravității deciziilor luate de Liviu Pop. În patru rânduri, semnatarii vorbesc despre instaurarea cenzurii în sistemul educațional românesc.
Cineva de pe altă planetă, din America sau Franța, care nu ar fi la curent cu ceea ce se întâmplă în România și căruia i s-ar traduce doar finalul scrisorii ar putea crede că în spațiul carpato-dunărean s-a reinstaurat comunismul sau orice alt tip de sistem dictatorial. „În numele Dreptului Copilului, vă solicităm, domnule ministru Liviu Pop, să renunțați imediat la monopolizarea manualelor, la impunerea manualului unic sau la cosmetizarea acestei acțiuni sub forma așa-zisei licitații de autori, organizată de editura de casă a statului!“
Fraze luate la întâmplare din acest apel te duc cu gândul la existența unui mic dictator, evadat din lumea lui, căruia i se permite să se joace cu viitorul copiilor.
„Având în vedere ultimele intenții anunțate de Ministerul Educației Naționale, instituţie identitară fundamentală, și îngrijoraţi fiind de evoluţiile practice ale acestor intenții, ne exprimăm categoric împotriva respectivelor inițiative și solicităm încetarea atacului la adresa educației de calitate… Încercările de impunere a unor direcții unice de formare, de educare, de anulare a diversității și alterității, atât la nivelul circulației ideilor, cât și la cel al surselor care le pot produce – specialiștii și entitățile economice specializate, aflate în sistem competițional, generator de plus-valoare –, sunt practici ale unor regimuri autoritare, dictatoriale.“
Dimensiunea antireformatoare a măsurilor luate de Liviu Pop (includem aici numirile politice în inspectoratele școlare) poate fi înțeleasă în raport cu probitatea și calitatea profesională ale persoanelor care lansează acest apel. Ele nu pot fi bănuite că acționează la comandă politică.
Suntem în situația în care un nebun aruncă o piatră (în cazul nostru, mai multe) și zece înțelepți (în cazul nostru, 200) se străduiesc să o scoată din apă.
Să nu uităm că acest apel vine la numai o zi după ce, în centrul Bucureștiului, a avut loc protestul „Biblioteca pentru Pop“, în urma căruia cetățenii au cerut demisia ministrului Educației. Oamenii care au donat cărți i-au reproșat lui Liviu Pop deciziile discreționare și controversate luate, dar și faptul că nu are o pregătire educațională și profesională care să îl îndreptățească să ocupe poziția de ministru al Educației.
Cum e posibil ca nimeni din PSD să nu fie deranjat de iureșul și protestele pe care le iscă, aproape zi de zi, deciziile lui Liviu Pop? Răspunsul e simplu. Liderilor PSD nu le pasă de educație.
Pe premierul Mihai Tudose nu l-am auzit niciodată să spună, chiar și formal, că școala e bună, trebuie investit în educație etc. Lui Tudose nu i-a plăcut școala. Punct. A fost o corvoadă pe lângă care, acum, ca și atunci, trece fluierând. Dacă te uiți pe CV-ul lui, ai și dovada. Tudose a făcut vreo zece școli și un doctorat plagiat după vârsta de 40 de ani, când era parlamentar. Adică, atunci când a putut.
Liviu Dragnea nu a scăpat niciodată vreun cuvânt despre modernizarea școlii, nevoia de adecvare a învățământului pentru o piață a muncii tot mai dinamică, despre numărul mare de șomeri în rândul tinerilor. Și acum în CV-ul lui regăsim că este cetăţean de onoare al Leon County, statul Florida, SUA, și că a primit „Oscarul pentru excelență, 2003“ acordat de județul Teleorman. Astea distincții academice…
Pregătirea educațională nu face două parale și nici nu reprezintă un criteriu când PSD numește miniștrii. Socioloaga bănuită de plagiat Olguța Vasilescu conduce Ministerul Muncii. Fostul ministru al Justiției Florin Iordache avea un doctorat plagiat în drept obținut la Chișinău. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost secretară de școală. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este absolvent de drept, la privat. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a condus tabloide. Mihai Fifor, absolvent de filosofie, a fost ministru al Economiei, trecut la Ministerul Apărării.
Ultimul inadecvat din Guvern este chiar Liviu Pop. Ministrul Educației s-a distins prin elaborarea lucrării „Ghidul liderului sindical“ și s-a specializat la Universitatea „Vasile Goldiş“ Arad, acuzată că, ani în șir, a eliberat diplome de licență pe bani.