Micii investitori interesați de titlurile Electrica vor putea cumpăra 7% din acţiunile companiei. În același timp, investitorii mari din retail vor avea la dispoziție până la 8% din cele 177,18 milioane de titluri ce vor fi scoase la vânzare începând de luni, informează Mediafax.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a afirmat miercuri că speră ca oferta să fie încheiată în jurul datei de 26 iunie, iar listarea efectivă să fie pe 3 iulie. Oferta începe la preţuri cuprinse între 11 lei/titlu şi 13,5 lei/titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro. Preţul final de vânzare va fi stabilit în funcţie subscrierile de pe tranşa investitorilor instituţionali, care pot plasa ordinele la preţuri cuprinse oriunde în intervalul de preţ menţionat.
Micii investitori vor putea cumpăra acţiunile la un preţ ceva mai mic, acestora urmând să le fie acordat şi un discount de 5% în funcţie de numărul de acţiuni subscrise şi de perioada în care plasează ordinele.
Pe segmentul micilor investitori, ordinul minim de subscriere este pentru 250 de acțiuni, iar maximul de 20.000 de titluri, iar acțiunile sunt subscrise la prețul maxim din ofertă, de 13,5 lei/titlu, mai scrie sursa citată.
Ministrul a explicat că micii investitori pot cumpăra între 250 şi 1.000 de acţiuni, garantat, iar după acest prag vor primi pro-rata în funcţie de gradul de subscriere.
Fără a fi luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) şi 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).
Tranşele investitorilor de retail (atât mari, cât şi mici) pot fi suplimentate cu 5%, de la 15% la 20% din acţiunile din ofertă dacă gradul de suprasubscrise va fi mai mare decât pe tranşa investitorilor instituţionali.
Astfel, listarea Electrica ar urma să fie cea mai mare ofertă publică derulată vreodată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), chiar şi la preţul minim depăşind operaţiunea prin care statul a vândut anul trecut 15% din acţiunile Romgaz (SNG) pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro).
Oferta Electrica este considerată încheiată cu succes numai dacă vor fi cumpărate toate acțiunile scoase la vânzare, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Raiffeisen Bank, unul dintre intermediarii ofertei.
Prin această ofertă statul vizează transferul a 51% din acţiunile companiei (177,18 milioane de titluri) către investitori privaţi. În prezent, Electrica este controlată integral de stat, prin Ministerul Economiei.