6.7 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

VIDEO. Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor

Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, a fost marcată, marţi, la monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului în România” din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii comemorative, un evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională pentru Romi. 

Cu această ocazie, premierul Dacian Cioloş a evocat faptul că „este necesar să ne reamintim de cumplitele suferinţe îndurate de romii din România, cât şi cei din Europa, în perioada Holocaustului. Doresc să aduc un omagiu memoriei victimelor din acea perioadă şi să îmi exprim solidaritatea cu supravieţuitorii acelor tragice evenimente. Comemorarea de astăzi este din păcate încă necesară, avem nevoie ca societate să ne amintim periodic de efectele devastatoare ale urii rasiale şi pericolului ideologiilor extremiste. Evenimentul de astăzi este nu numai o expresie a înţelegerii de către societatea românească a tragediei Holocaustului, dar şi o modalitate de păstrare mereu vie a memoriei victimelor, pentru ca astfel de fapte criminale să nu se mai repete vreodată. Este important să subliniem că, în acest an, comemorarea are loc în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului”. 

 

La eveniment a avut loc şi o ceremonie de depunere de coroane de flori din partea reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ai Guvernului României, ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, ai supravieţuitorilor romi ai deportărilor în Transnistria, precum şi ai mai multor organizaţii neguvernamentale.

La monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului în România”, fanfara Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” a intonat Imnul de Stat al României, iar violonistul Constantin Mirea a interpretat la vioară Imnul Internaţional al Romilor „Gelem, Gelem”. Cel de-al doilea eveniment s-a desfăşurat la Cercul Militar Naţional, prilej cu care a fost evocată istoria recentă a romilor din România, victime ale Holocaustului din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.

Acest eveniment constituie o premieră în România, întrucât în anul 2015, Parlamentul European a stabilit printr-o rezoluţie ca data de 2 August să reprezinte Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Daniel Vasile, a subliniat în discursul său: „În urmă cu 72 de ani, în noaptea de 2 august, 2897 de romi – copii, femei şi vârstnici – aflaţi în lagărul de la Auschwitz au fost ucişi, adaugându-se celorlalte multe mii de romi exterminaţi în „Samudaripen”, deseori uitatul genocid al romilor. Comemorăm astăzi nu doar un eveniment tragic, de o cruzime inimaginabilă, dar şi întreaga suferinţă a victimelor reprimării colective a romilor în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv a mii de romi din România.”

Raportul Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului în România, creată în 2003, consacră un capitol special situaţiei romilor în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, fiind un document asumat de autorităţile române. Este documentat faptul că romii au fost supuşi unor măsuri discriminatorii extreme, o mare parte dintre ei au fost deportaţi din România şi au pierit în condiţii inumane”.

Potrivit Mediafax, discursul reprezentantului preşedinţiei în exerciţiu a IHRA (Alianţa Internaţională pentru Comemorarea Holocaustului) a fost prezentat de Răzvan Rusu, director general în Ministerul Afacerilor Externe, care a arătat că astăzi este o zi specială în care se comemorează genocidul comis împotriva romilor, în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial: „Memoria victimelor genocidului romilor rămâne atinsă prin vocea supravieţuitorilor acestei tragedii. (…) Avem nevoie de vocea lor, să fie auzită de cât mai mulţi dintre noi. Avem nevoie să dovedim că suntem o societate care se îngrijeşte de cei care au suferit de pe urma unei tragedii precum cele din perioada anilor ’40. Sunt greşelile noastre, ale statului, trebuie să le recunoaştem, să ni le asumăm şi să le evităm pe viitor. Pe măsură ce devenim conştienţi de atrocităţile întreptate asupra romilor în acea perioadă, devine responsabilitatea noastră comună, a Guvernului, a organizaţiilor societăţii civile şi a celorlalte segmente ale societăţii, de a asuma istoria şi de a învăţa din greşelile trecutului, astfel încât niciodată acestea să nu se mai repete”.

"Statele trebuie să treacă la acțiuni hotărâte pentru protejarea siturilor comemorative aflate în pericol, întrucât educația corectă și etică despre Holocaust include conservarea lor "cu respect și demnitate", a declarat președintele Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, Mihnea Constantinescu.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe (MAE), Constantinescu a spus că statele trebuie să continue să facă mai mult pentru a comemora victimele din rândul populației roma și sinti. "Istoria acestor locuri memoriale — unele aflate acum în pericol — trebuie să facă parte din eforturile mai largi privind educația despre consecințele indiferenței și ale rasismului", a adăugat acesta, într-o declarație comună cu directorul Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, Michael Georg Link, cu ocazia comemorării genocidului împotriva populației roma și sinti.

La rândul său, Link a afirmă că mai buna înțelegere a fenomenului Holocaustului și a efectelor sale asupra diferitelor comunități poate ajuta la consolidarea empatiei și poate promova politicile de egalitate și nediscriminare. "În mod pozitiv, în ultimii ani, am văzut o creștere a atenției acordate de statele OSCE comemorării genocidului roma și sinti și educației despre acest fapt îngrozitor. Aceste forme de comemorare și de educație trebuie împărtășite pe scară largă și multiplicate", a arătat Michael Georg Link.

După cum precizează MAE, cei doi oficiali au solicitat guvernelor să asigure protecția și conservarea siturilor comemorative ale victimelor roma și sinti și să includă istoria acestora ca parte integrantă a educației referitoare la drepturile omului și la drepturile civice din țările lor. De asemenea, ei au subliniat că "recentele evoluții, inclusiv creșterea îngrijorătoare a retoricii publice xenofobe și a rasismului, arată cât de importantă este crearea unor alianțe puternice între comunități diferite".

Comemorarea crimelor împotriva umanităţii şi a încălcărilor extrem de grave ale drepturilor omului este esenţială pentru susţinerea cauzelor păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa.

Tot cu acest prilej, la Cercul Militar Naţional au avut loc scurte alocuţiuni susţinute şi de alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale şi supravieţuitori ai deportărilor în Transnistria. Partenerii Agenţiei Naţionale pentru Romi în organizarea acestui eveniment: Ministerul Afacerilor Externe – Preşedinţia în exerciţiu a IHRA, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Centrul Naţional de Cultură a Romilor, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Fondurilor Europene – Punctul Naţional de Contact pentru Romi, Federaţia Democrată a Romilor, Fundaţia Romani Criss, Asociaţia Partida Romilor Pro Europa, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Forum B’nai B’rith Dr. Moses Rosen Romania.

Holocaustul împotriva romilor s-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, numărul de romi care au murit în lagărele de exterminare naziste fiind estimat undeva la 500,000 de morţi. Genocidul nazist împotriva romilor poartă numele de „porajmos” (sau „samudaripen)” în limba romani. Cuvântul "poraimos" (scris "porajmos" în altă ortografie) înseamnă "devorare", iar "samudaripen" înseamnă "ucidere în masă, în limba romani.

Cele mai citite

Persoane care vindeau droguri în București și Dâmbovița, reținuți de polițiști

Patru persoane care vindeau pe stradă droguri în Bucureşti şi Dâmboviţa au fost reţinute de poliţişti, la percheziţiile domiciliare fiind găsite diverse cantităţi de...

Gheboasă, audiat la DIICOT Dâmbovița într-un dosar de droguri

Gheboasă, în acte Gabriel Gavriș, prins cu droguri, a fost adus la audieri, vineri seara, la DIICOT Dâmbovița. Surse judiciare au precizat că...

Odobescu, la Forumul Diplomatic de la Antalya

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, va participa, astăzi, la Forumul Diplomatic de la Antalya - ADF 2024, unde va discuta despre importanţa consolidării profilului...
Ultima oră
Pe aceeași temă