Syriza, partidul condus de Alexis Tsipras, a câștigat alegerile anticipate din Grecia. Însă victoria nu este una decisivă, întrucât nu a obținut majoritatea, astfel formațiunea condusă de Tsipras trebuie să realizeze o alianță pentru guvernare.
După numărarea a o parte din voturi care au plasat Syriza în fruntea alagerilor de astăzi, Alexis Tsipras a postat o poză pe Twitter cu o pasăre care își ia zborul alături de mesajul ” ni se deschide calea pentru muncă și luptă”.
Citește și: Alegeri ANTICIPATE în Grecia. Noua Democrație își recunoaște înfrângerea
Mesajul premierului este destul de sobru, având în vedere care a fost miza acestor alegeri. La nici două luni de când a demisionat din funcția de premier, lui Alexis Tsipras îi revine sarcina de forma un nou Guvern.
Formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație (ND), condusă de conservatorul Vangelis Meimarakis, se situează pe poziția secundă, cu 28,6% din voturi, fiind urmată, la distanță considerabilă, de partidul de extremă dreapta Zorii Aurii (7,32%), scrie Agerpres.
Potrivit unor observatori citați de presa locală, prezența la urne, de aproximativ 60%, este una scăzută, în contextul în care votul în Grecia este obligatoriu, chiar dacă sancțiunile pentru absenteism nu se aplică.
Este a treia oară când grecii au fost chemați la urne în acest an, după alegerile legislative din ianuarie, câștigate categoric de Syriza (36,3% din voturi), și după referendumul de la începutul lunii iulie privind acordul cu creditorii internaționali.
Tsipras și-a anunțat demisia în luna august și a forțat astfel organizarea alegerilor anticipate, în speranța de a-și reînnoi sprijinul parlamentar, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaționali.