14.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialMesajul experţilor europeni despre gazele de şist

Mesajul experţilor europeni despre gazele de şist

Senatorul Christian Gigi Chiru a participat la Bruxelles, la întâlnirea interparlamentară pe tema „Piaţa internă de energie a Uniunii Europene pentru secolul 21” (The EU Internal Energy Market for the 21st Century), găzduită de Parlamentul European. Întâlnirea a fost organizată de Comisia pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) din Parlamentul European, în colaborare cu Comisia pentru Economie din Seimul Republicii Lituania, ţara care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. S-a discutat şi despre gazele de şist, iar părerile experţilor sunt împărţite. „În tratatul de la Lisabona, la art. 124, se spune că fiecare stat membru ar trebui să ia o decizie suverană în legătură cu mixul său energetic, ţinând cont de regulile de mediu, desigur. O altă prioritate pentru noi este art. 190 din tratatul de la Lisabona. Deci, în baza acestor articole putem spune că, dacă avem gaze de şist în Europa, ar trebui să le exploatăm pentru că astfel sectorul energiei ar avea de câştigat, dar şi industria noastră, competitivitatea Europei pe viitor”, a declarat Jerzy Buyek, membru PE, fost prim-ministru al Poloniei.

Gazul de şist ar putea fi o completare

La rândul său, Philip Lowe, director general pentru Energie din Comisia Europeană, a spus că nu trebuie subestimat potenţialul de dezvoltare al surselor locale: „Spre exemplu, energia fosilă, acolo unde acestea există şi unde pot fi exploatate în mod durabil, de pildă în Bulgaria, în România, în Cipru, există surse convenţionale de gaz care, după părerea noastră, ar trebui să fie exploatate pentru a contribui la diminuarea preţului în Europa. În continuare, în ceea ce priveşte gazele de şist, cu condiţia existenţei unui cadru adecvat pentru asigurarea exploatării durabile, şi am făcut în acest sens eforturi şi sperăm că în ianuarie să venim cu o comunicare referitoare la exploatare a gazului de şist, credem că acest gaz de şist ar putea să fie o completare utilă, încă o dată, în condiţiile respectării criteriilor privind durabilitatea exploatării”.

„Gazele de şist ar trebui să facă parte din mixul energetic, restul lumii le exploatează, noi nu spunem că ar trebui să le exploatăm cu orice preţ dar, în orice caz, deocamdată nu avem decât o dezbatere la nivel de idei, de mentalitate, de mituri, şi nu credem că ar trebui să ratăm această opţiune valabilă pentru Uniunea Europeană, pentru cetăţenii europeni, pentru că nu este o abordare corectă”, a declarat Markus Beyrer, directorul general Business Europe.

SUA nu este Europa

Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene, Comisar pentru industrie şi antreprenoriat a vorbit despre poziţia clară a Consiliului European în această privinţă: „Eu cred că ar trebui să avem o abordare neutră faţă de această temă. Există şi îngrijorări în ceea ce priveşte mediul, dar nu putem să pierdem din vedere şi impactul în plan industrial şi economic. Statele Unite deja fac paşi de uriaş şi se impun pe scena mondială datorită faptului că exploatează şişturile şi au energie la preţuri foarte mici. Europa nu poate să închidă ochii şi să nu ia în considerare această problemă. Ar trebui să verificăm, fără prejudecăţi şi pe baza unor argumente ştiinţifice, dacă se poate exploata acest tip de gaz fără a dăuna prea mult mediului înconjurător, pentru că este o sursă energetică importantă pentru companiile noastre. (…) Eu cred că trebuie să facem o analiză amănunţită şi inteligentă a impactului exploatării acestui tip de energie şi apoi să luăm deciziile care se impun, pentru că acum acest tip de exploatare nu mai este atât de costisitoare şi să ne gândim şi la taxele care sunt aferente subvenţionării energiilor regenerabile”.

Randal Bowie, director al Consiliului European pentru o economie cu energie eficientă, consideră că există alternative la gazele de şist şi că exemplul Statelor Unite nu este aplicabil în Europa: „Noi ştim foarte clar, ni s-a dovedit, că gazele de şist nu reprezintă o alternativă fiabilă. Am citit foarte multe studii, ni s-a dovedit că SUA au o condiţie specială, pentru că aproape jumătate din terenurile Statelor Unite nu sunt locuite şi, astfel, se poate proceda la fracţionarea hidraulică. Dar, dacă aceste locuri ar fi mai dens populate, exploatarea gazelor de şist ar fi mai greu de realizat. Se mai pune şi problema emisiilor poluante realizate de exploatarea gazelor de şist. Trebuie să fim pionieri în acest domeniu pentru a fi cât mai competitivi, să luptăm pentru calitate şi nu pentru preţuri cât mai scăzute”.

Au început prospecţiunile

Prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în sudul judeţului Constanţa au început în luna octombrie 2013 şi vor dura aproximativ un an, a anunţat Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, care a precizat că suprafaţa zonelor prospectate însumează peste o mie de kilometri liniari. „Compania noastră face explorarea geofizică, în fapt prima etapă a explorării geofizice, şi anume prospecţiunea. Asta înseamnă nişte măsurători ale unor parametrii fizici ai pământului efectuaţi la suprafaţa solului. Practic, noi realizăm o ecografie, o radiografie a subsolului, obţinem o imagine a stratelor pământului”, a declarat Mitroi. Conform datelor de pe site-ul Chevron, după încheierea studiului seismic urmează forarea unei sonde de explorare şi evaluarea şi testarea informaţiilor obţinute de sonda de explorare. Etapa de explorare a gazelor de şist durează aproximativ patru-cinci ani. Chevron a primit licenţe pentru trei blocuri pe uscat situate în regiunea Constanţa – perimetrele 17, 18 şi 19.

Cele mai citite

USR va depune o moțiune de cenzură. Elena Lasconi așteaptă ca parlamentarii liberali să voteze pentru căderea guvernului

Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că urmeză să fie depusă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi îl îndeamnă pe liderul PNL, Nicolae...

Nordis Group își ia adio de la parteneriatul cu FRF

Nordis Group, sponsor al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) și al naționalei U21 a României, este în centrul unei investigații recente realizate de Recorder. Nordis...

Novak Djokovic a acces în optimi la Shanghai

Novak Djokovic, numărul 4 mondial, s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai după ce l-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă