Cu o administraţie americană timidă în relaţia cu Moscova şi cu o Germanie tot mai activă în politica europeană, Rusia este pe cale să capete un cuvânt în securitatea europeană. La Deauville, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev vor încerca să oficializeze aranjamentul.
Cancelarul german Angela Merkel a spus că doreşte să le propună partenerilor ei de discuţie o apropiere mai mare între Rusia şi NATO, pentru că „vremea Războiului Rece este definitiv încheiată”. Pe agenda summitului de la Deauville va figura, de asemenea, şi chestiunea unei mai bune cooperări între Uniunea Europeană şi Rusia. Atât Merkel, cât şi Sarkozy s-au declarat în favoarea iniţiativei lui Medvedev de refacere a „arhitecturii de securitate europene”. Preşedintele rus a formulat în iunie 2008, la Berlin, ideea unui tratat de securitate în Europa, având ca principii de bază respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor, limitarea recurgerii la forţă armată, controlul armelor şi principiul potrivit căruia nici o organizaţie internaţională nu are dreptul exclusiv să garanteze securitatea în Europa. Dacă majoritatea statelor membre au interpretat această propunere ca o încercare a Moscovei de a diminua rolul NATO şi al Statelor Unite în Europa este pentru că în realitate exact asta este.
Ideea că europenii ar putea face propriile aranjamente cu Moscova a atras nemulţumirea unor oficiali americani. „De când, mă întreb, securitatea europeană nu mai este o chestiune care interesează şi Statele Unite, ci o problemă care se rezolvă între Europa şi Rusia?”, se întreba un asemenea oficial, citat de New York Times. „După ce au fost în centrul securităţii europene timp de 70 de ani, este ciudat să auzi că securitatea europeană nu mai priveşte Statele Unite.” Un studiu al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR) afirmă că, atunci când e vorba despre cooperare în materie de securitate europeană, discuţiile ar fi mai eficiente dacă ar fi purtate nu între Sarkozy, Merkel şi Medvedev, ci între UE, Rusia şi Turcia, cei trei piloni ai securităţii europene. Documentul pledează în favoarea acestui „trialog” al cărui scop să fie evitarea „spectrului unei Europe multipolare”, cu alte cuvinte o Europă a secolului 19 împărţită în zone de influenţă.
Toţi cei trei jucători sunt afectaţi în măsură foarte mare de statele din flancul estic al UE şi au dezvoltat un complex al „politicii de vecinătate” pentru a-şi întări relaţiile cu Balcanii de Vest, Europa de Est şi Asia Centrală”, a declarat Mark Leonard, directorul ECFR, citat de Deutsche Welle. „Această zonă gri de instabilitate este ameninţată de tensiuni etnice, state fragile şi probleme energetice”, a adăugat el. Raportul sugerează că acest dialog tripartit – care să ducă eventual la un plan de acţiuni în domeniul securităţii cu Rusia şi Turcia – va furniza UE o nouă structură în care poate contribui la reducerea tensiunilor la graniţele sale, demilitarizând cele mai volatile regiuni şi rezolvând conflictele îngheţate. Din păcate, remarcă Edward Lucas în The Economist, Europa multipolară este deja o realitate. Statele mari ale Europei (precum Germania şi Franţa) au propriile înţelegeri cu Rusia în afara structurilor UE. Pe de altă parte, aceleaşi state europene se tem să promoveze libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor dincolo de graniţa UE de teama unei migraţii masive a forţei de muncă din Est. În al treilea rând, „ar fi greu ca Rusia să devină în întregime un partener când şi-a reorientat rachetele nucleare spre Europa, a plasat rachete Iskander în Kaliningrad şi îşi trimite în mod regulat bombardierele nucleare strategice să testeze spaţiul aerian al NATO. Recent a organizat un exerciţiu cu rachete strategice care a inclus bombardarea Varşoviei. Dar poate merită încercat. Germanii au încercat recent să facă din rezolvarea conflictului din Moldova un exemplu care să ilustreze noua eră a relaţiilor cu Rusia. N-au ajuns prea departe”, constată Lucas.
