9.4 C
București
duminică, 3 martie 2024
AcasăSpecialMembrii unei rețele de trafic de droguri au fost arestați la București....

Membrii unei rețele de trafic de droguri au fost arestați la București. A fost capturat un kilogram de cannabis

Membri ai unei grupări specializate în trafic internațional de droguri au fost arestați preventiv de Tribunalul București, anchetatorii depistând pe bancheta unui autoturism un colet ce conținea peste un kilogram de cannabis.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus la începutul săptămânii reținerea lui George Valentin Nichita, Iulian Ștefan Băilă, Adrian Mihai Miculae, Alexandru Militaru și Bogdan Valentin Gheorghe, pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic internațional de droguri de risc.

Ulterior s-a propus Tribunalului București luarea măsurii arestului preventiv față de inculpații Nechita, Băilă, Niculae și Militaru, precum și luarea măsurii arestului preventiv la domiciliu față de inculpatul Gheorghe. De asemenea, s-a propus arestarea preventivă în lipsă a lui Constantin Aurel Dinu.

DIICOT precizează că Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.

"La 21 iulie, organele de urmărire penală au depistat pe bancheta din spate a autoturismului în care se aflau inculpații Iulian Ștefan Băilă și Adrian Mihai Niculae zis 'Dulău', un colet ce conținea cantitatea de 1.119,90 grame cannabis, iar în buzunarul portierei dreapta față au fost identificate două folii din staniol ce conțineau 1,76 grame cannabis și un grinder pe care s-au pus în evidență urme de THC", precizează DIICOT.

Din probele administrate a rezultat că membri ai grupului au introdus pe teritoriul României cantitatea de aproximativ 1.200 de grame cannabis din Spania, pe rută rutieră, în aceeași manieră procedând și în cursul primăverii anului 2016 când au introdus tot din Spania alte patru kilograme cannabis.

În cauză cercetările urmează a fi continuate în vederea identificării și tragerii la răspundere penală și a altor membri ai grupului infracțional organizat implicați în introducerea pe teritoriul României din Spania a unor importante cantități de droguri.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București — Serviciul Antidrog.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România concurează Turcia, oferind o alternativă la “Coridorul Sudic”. Un terminal LNG, la Constanța, va primi până la 9 miliarde de metri cubi pe...

Comisia economică mixtă România - Azerbaidjan se va reuni la 1 aprilie 2024 iar una dintre temele întâlnirii va fi viitorul terminal de gaz...

VIDEO. FC Liverpool, victorie dramatică în deplasarea de la Nottingham Forest

FC Liverpool, liderul din Premier League, a obținut o victorie in extremis în deplasarea de la Nottingham Forest. Cormoranii s-au impus cu 1-0, grație...

PSD și PNL nu vor s-o lase pe Firea la Primăria Capitalei, dar nici pe Nicușor Dan să îmbrace fusta de doamnă Palade

Ilustrație: Marian Avramescu Nu doar că Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Național Liberal (PNL) nu vor să-i permită Gabrielei Firea să candideze pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă