7.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialMeleşcanu vrea să-l cheme la Parlament pe ministrul de interne pentru a...

Meleşcanu vrea să-l cheme la Parlament pe ministrul de interne pentru a explica situaţia din MAI

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, consideră că evenimentele din ultima perioadă de la MAI justifică audierea în Parlament a ministrului Traian Igaş, care ar trebui să lămurească în acest cadru care este „starea de spirit” şi care sunt probleme reale din sistem.

Potrivit NewsIn, Meleşcanu a precizat că în cursul acestei săptămâni sau a celei viitoare, şi în funcţie de programul ministrului, Comisia pe care o conduce îl va chema Traian Igaş. „Să vină în comisie şi să ne informeze în legătură cu starea de spirit şi cu situaţia din MAI, asta a fost cireaşa de pe tort care a ieşit la iveală. Evident că în MAI sunt probleme mari pentru că, de exemplu, cu o lună în urmă şi-au aruncat caschetele în curtea PD-ului, acolo există o nemulţumire care este evidentă”, a spus preşedintele Comisiei de apărare din Senat, adăugând că este interesat să afle şi cu ce poate contribui Parlamentul în rezolvarea situaţiei.

Pe de altă parte, Meleşcanu a precizat că lui Igaş i se vor cere informaţii şi în legătură cu noile norme de salarizare, inclusiv cu banii de cazare. „Mă refer la jandarmii care dorm prin maşini în stradă şi care sunt chemaţi să asigure ordinea publică mai ales în caz de tulburări grave”, a completat fostul ministru al Apărării, la Antena 3. Senatorul PNL a adăugat că, dacă se va dovedi necesar, va fi chemat la audieri inclusiv Dan Fătuloiu.

 

Cele mai citite

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...
Ultima oră
Pe aceeași temă