1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialMeleșcanu a demisionat de la conducerea SIE și va candida la prezidențiale

Meleșcanu a demisionat de la conducerea SIE și va candida la prezidențiale

Președintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de director al SIE și să declare vacantă funcția, informează Mediafax. Teodor Meleșcanu va candida la funcția de președinte al României.

Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, șeful statului a trimis luni o scrisoare preşedintelui Senatului,Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

”Stimate domnule preşedinte, în temeiul Art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, republicată, vă propun să luați act de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor-Viorel Meleşcanu și să declarați vacantă această funcție, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre conform Art. 76 alin. (2) din Constituție”, le scrie președintele Băsescu președinților Camerelor.

Citește și: În ce război a luptat colonelul Dogaru?

Conform legii 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, conducerea SIE se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la propunerea preşedintelui României.

Articolul 76 alineatul 2 din Constituție stipulează că ”legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră”.

Citește și: DOCUMENT INCREDIBIL. Ponta a semnat un act prin care se declară de acord cu “desfiinţarea Curţii Constituţionale, ANI, DNA, CNSAS”

De asemenea, potrivit articolului 65 alineatul 2 din Constituție, Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, printre altele pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii.

Vineri, Teodor Meleşcanu, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale, a declarat că luni va exista răspunsul, ”dacă vor fi întrunite condiţiile”.

Citește și: Meleşcanu, despre candidatura la prezidenţiale: Dacă vor fi întrunite toate condițiile, luni o să am un răspuns

”Dacă aveţi puţină răbdare, luni dimineaţă o să avem răspunsul la toate. Dacă vor fi întrunite condiţiile, luni dimineaţă o să vă dau un răspuns”, a spus Meleşcanu, întrebat dacă se înscrie în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

Întrebat dacă a strâns semnături pentru candidatură, Meleşcanu a precizat: ”Tocmai asta este problema”. Șeful SMCD, Mircea Dogaru, a declarat pentru ”Gândul” că el a fost cel care se ocupat de strângerea semnăturilor necesare depunerii candidaturii lui Meleșcanu. Potrivit ziarului Adevărul, fostul șef SIE va candida din partea Partidului Dreptăţii Sociale.

Citește și: Cine sunt „patrioţii“ români care au felicitat Rusia pentru anexarea Crimeii

Termenul de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din noiembrie expiră în 23 septembrie.

Citește și: Oancea: Scandalul pensiilor militare e politic

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă