10.3 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăSpecialMegavanatoare pe domeniul din Balc

Megavanatoare pe domeniul din Balc

Omul de afaceri Ion Tiriac si invitatii sai au doborat aproximativ 200 de porci mistreti din crescatoria privata folosita odinioara de Nicolae Ceausescu.

O panglica ingusta de asfalt
gri cu petice albastrii porneste din soseaua europeana care leaga Zalaul de Oradea. In mod obisnuit, drumul este pustiu. In fiecare ianuarie, de patru ani, insa drumul incepe sa fie strabatut de masini scumpe, care ar fi remarcate inclusiv pe bulevardele Parisului, nu doar in satele presarate in zona in care Campia de Vest isi prelinge degetele printre dealurile din vestul Mesesului. Unul dintre aceste sate este Balcul. Localitatea dateaza de pe vremea cruciadelor, iar pana de curand era cunoscuta doar prin castelul nobiliar, astazi transformat in castel de lux. De curand, Balcul a devenit cunoscut in toata lumea datorita vanatorilor organizate de omul de afaceri Ion Tiriac si la care participa VIP-uri din toata Europa.

Mostenitorii
Anul acesta, printre invitatii omului de afaceri s-au numarat Wolfgang Porsche, mostenitorul imperiului auto cu acelasi nume, precum si printul Dimitrie Sturdza, descendentul uneia dintre cele mai vechi familii boieresti din Romania, care a dat inclusiv domnitori ai Moldovei. In total, aproximativ 20 de persoane au fost invitate la partida de vanatoare din Balc. Oamenii au sosit pe aeroportul din Oradea cu cinci avioane private, inca de vineri seara. Sambata dimineata, ei s-au urcat in masini de teren cu geamuri fumurii si au pornit spre Balc. Aici, aproximativ 200 de sateni din localitatile Balc, Almasu Mare si Almasu Mic au fost angajati pe post de haitasi, transportatori ori vanatori, care aveau menirea sa protejeze haitasii. Oamenii s-au adunat, sambata dimineata, in fata portii din lemn sculptat care strajuieste intrarea pe nucleul domeniului privat de vanatoare. Domeniul din Balc are o suprafata de circa 15.000 hectare, din care 12.000 sunt acoperite cu paduri seculare. Nucleul sau este reprezentat de un ocol, cu o suprafata de 1.400 hectare, inconjurat cu sarma prin care trece curent electric. Aici au loc partidele de vanatoare organizate de Ion Tiriac.

Goana prin padure

Sambata, pe la ora 7.00, haitasii erau adunati in fata portii. Au primit veste colorate, pentru a putea fi zariti de vanatori, apoi au fost instruiti. Doi dintre ei, care au acceptat sa dea interviuri jurnalistilor, au fost trimisi acasa, pentru ca organizatorii vanatorii au cerut discretie maxima. Apoi, haitasii si vanatorii localnici, insotiti de caini, carute trase de cai si tractoare, au intrat in ocolul imprejmuit. Oamenii s-au adunat in fata unui foisor din lemn, iar apoi au fost trimisi sa goneasca salbaticiunile din culcusurile lor.
Haitasii au pornit haulind sa cutreiere padurea, de la un capat la celalalt al ocolului. Cizmele grele de cauciuc si bocancii din piele au inceput sa tropoteasca pe covorul multicolor de frunze, cazute toamna trecuta. Sub frunze era o crusta subtire de gheata, protejata de raceala pamantului noroios, de culoarea ciocolatei. La Balc, desi vanatoarea a avut loc in toiul iernii, aerul era primavaratic. Pamantul reavan mirosea a ogor, iar padurea mustea de seva. Un iz usor amintea de apa termala sulfuroasa, care formeaza o intinsa panza freatica la doar cativa metri sub radacinile stejarilor, carpenilor si ulmilor din Padurea Balcului. Temperatura zilelor de sambata si duminica a fost de circa 15 grade Celsius.
Oamenii si cainii au scos mistretii din vagaunele unde fusesera ingrasati cu porumb. Salbaticiunile au fost manate spre fasii defrisate, numite linii de tragere, unde au fost doborate de gloantele vanatorilor. Pentru ca erau prinsi in tarcul imens, mistretii nu prea au avut sanse sa scape cu viata. Doar sambata vanatorii au rapus intre 160 si 170 de animale, spun haitasii. Cel mai mare porc doborat avea peste 240 kilograme. A fost nevoie de 12 barbati pentru a transporta animalul pana in remorca unui tractor. Reporterii "Romaniei libere" au reusit sa se strecoare printr-o poarta uitata deschisa pe domeniul imprejmuit de gard electric. Acolo, au asistat la fuga mistretilor, speriati de haitasii care se apropiau.

Petrecerea de la donjon

Seara, porcii ucisi au fost dusi in fata donjonului din centrul domeniului privat de vanatoare. Acolo, ei au fost insirati pe pajiste, iar vanatorii s-au fotografiat cu mistretii rapusi. Satenii au primit plata pentru osteneala lor. Un haitas a primit un milion si jumatate de lei vechi, iar un transportator intre 3,5 si patru milioane de lei vechi. La donjon, invitatii lui Ion Tiriac au organizat o petrecere in toata regula, unde au fost servite preparate din carnea animalelor impuscate in acea zi. Petrecerea a tinut pana la doua noaptea. S-a adus un grup de folcloriste din orasul bihorean Marghita pentru a le tine companie invitatilor. Unii dintre ei nu au ramas la petrecere. Primul vanator a plecat spre Germania, de pe aeroportul din Oradea, sambata seara, pe la ora 18.00. Duminica dimineata, lucrurile s-au repetat. Numai ca goana s-a incheiat inainte de pranz. Inainte de ora 12.00, Ion Tiriac a parasit domeniul pentru a ajunge la Oradea, de unde, pe la ora 13.00, a plecat spre Bucuresti.

Plata si carnea

Localnicii au primit banii cuveniti pentru cea de-a doua zi a vanatorii si o parte din carnea porcilor ucisi. Animalele au fost incarcate in doua tiruri, care au plecat spre un abator specializat in preparate vanatoresti. Asociatiile pentru protectia animalelor au protestat si anul acesta impotriva vanatorii, pe care au calificat-o drept macel. Ecologistii spun ca vanatoarea organizata de Ion Tiriac ar fi neetica, pentru ca nu ar da animalelor nici o sansa.
Localnicii sunt insa incantati de vanatoarea care le-a facut satul celebru. Ei spun ca mistretii trebuie impuscati, pentru ca altfel le distrug culturile. Mai mult, satenii sunt multumiti ca au ocazia sa castige niste bani si sa primeasca o bucata de carne de vanat.

O istorie imperiala

De altfel, traditia vanatorii este veche la Balc. Domeniul de vanatoare dateaza de pe vremea imparatesei austriece Maria Tereza. Nobilii ardeleni ori din Viena sau din Budapesta veneau la vanatoare in Balc. Unii dintre ei practicau vanatul calare, altii strabateau padurea pe jos. In perioada comunista, aici veneau la vanatoare Ion Gheorghe Maurer si Nicolae Ceausescu. Unul dintre gonasii din Almasu Mare a prins ultimele partide de vanatoare organizate de dictatorul comunist. "Ceausescu venea cu avionul pana la Oradea. Acolo, Nicolae si Elena Ceausescu se urcau intr-un tren special, cu care veneau pana la Balc. Aici era o gara foarte frumoasa, care, intre timp, a cazut in paragina. Elena Ceausescu ramanea in tren, acolo si dormea, si numai Nicolae Ceausescu mergea la vanatoare. Inainte, veneau securistii, ca sa pazeasca drumul, iar apoi venea el cu masina pana la castel. Oamenii din sat primeau cate o bulina albastra cu litera G de la gonas si mergeau sa haituiasca mistretii. Era diferit atunci, pentru ca nu era sarma deloc. Doar Tovarasul avea voie sa traga. Restul vanatorilor nu trageau decat atunci cand unul dintre mistretii raniti se intorcea spre gonasi", spune sateanul, care nu a vrut sa isi dea numele, de teama ca la anul nu va mai fi chemat la vanatoare. Un alt satean, de 19 ani, a participat la prima lui goana in acest an. "Nu mi-a fost teama, pentru ca ne-a facut instructaj. Erau vanatorii din Marghita cu noi, cu pustile, asa ca nu putea sa ajunga nici un porc pana la noi", spune baiatul care locuieste in capatul satului Almasu Mare. El mai spune ca localnicii sunt obisnuiti cu mistretii, care intra frecvent pe ogoarele lor.

Vanatoarea
Intre ritual si necesitate

Reprezentantii asociatiei vanatorilor din Bihor spun ca, in fiecare an, pe domeniul din Balc trebuie impuscati 300 de porci mistreti. Altfel, domeniul devine suprapopulat, animalele nu mai gasesc hrana si incep sa distruga recoltele satenilor. Vanatorii spun ca este dreptul lui Ion Tiriac sa isi organizeze vanatorile asa cum crede el de cuviinta, pentru ca porcii din Balc sunt crescuti special pentru a fi vanati. Pe de alta parte, ei cred ca ar fi mai cinstit ca vanatoarea sa aiba loc in afara ocolului ingradit.

Istorie
Domeniul lui Tiriac

Domeniul din Balc apartine Ministerului Agriculturii. In anul 2002, el a fost scos la licitatie. Au participat Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Bihor si o asociatie privata de vanatoare din Bucuresti, controlata de Ion Tiriac. Aceasta din urma a castigat licitatia, pentru o taxa anuala de 900 de milioane de lei vechi. Contractul de concesiune este valabil pana in anul 2015.

Domeniul din Balc are o suprafata de circa 15.000 de hectare, din care 12.000 sunt acoperite cu paduri seculare.

Cele mai citite

Ce sunt pariurile virtuale și la ce agenții le poți găsi?

La multe case de pariuri online întâlnim o secțiune în care pariurile plasate sunt stabilite după maxim 4 minute. Este vorba despre pariurile virtuale.  Spre...

Indicii bursieri de la București, din nou în picaj, după ședința de revenire de luni

Rulajul pieței de acțiuni a fost asigurat de Banca Transilvania și OMV Petrom La Bursa de Valori București (BVB), sesiunea de tranzacționare s-a încheiat în...

Tragedie în Brazilia! Nouă membri ai unei echipe de canotaj au murit într-un accident rutier

Nouă membri din cadrul unei echipe de canotaj din Brazilia și-au pierdut viața într-un accident tragic pe autostrada BR-376, în apropiere de Guaratuba. Echipa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă