15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialMedicament oncologic, eficient în tratarea sclerozei multiple

Medicament oncologic, eficient în tratarea sclerozei multiple

Medicii britanici din oraşul Sheffield au anunţat, luni, că mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă au prezentat o serie de ameliorări remarcabile, după ce au primit un tratament care, de obicei, este utilizat împotriva cancerului, informează bbc.com, potrivit Mediafax.

Scleroza multiplă este o maladie care, în prezent, este incurabilă. Potrivit independent.co.uk, noul tratament a permis unor pacienţi diagnosticaţi cu această boală să meargă din nou, prin „restartarea” sistemelor lor imunitare. În cadrul unui test clinic desfăşurat la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, desfăşurat pe un număr de 20 de pacienţi, cercetătorii au folosit celule suşă în transplanturile de măduvă osoasă.

Metoda în cauză, denumită transplant autolog de celule suşă hematopoietice (HSCT), are efect prin utilizarea chimioterapiei, pentru a distruge acea parte a sistemului imunitar care cauzează scleroză multiplă. Testul clinic a fost prezentat în cadrul unui program de televiziune – BBC Panorama. Tratamentul a fost atât de eficient în cazul unora dintre pacienţi, încât aceştia şi-au recăpătat abilitatea de a merge.

Profesorul John Snowden, medic hematolog la Spitalul Royal Hallamshire din Sheffield, spune că sistemele imunitare ale acestor pacienţi au fost „restartate” până la punctul de dinainte de declanşarea sclerozei multiple.

Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, în general, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Peste 100.000 de persoane din Marea Britanie trăiesc în prezent cu această maladie neurologică incurabilă.

Cele mai citite

Romgaz a încheiat un contract de creditare în valoare de 150.000 de milioane de euro

Linia de creditare este deschisă pentru 3 ani și va acoperi nevoile de capital de lucru ale Romgaz Romgaz a notificat investitorii de pe bursă...

Rațiu, dorit în cele mari campionate ale Europei!

Andrei Rațiu a făcut un meci mare în La Liga, la începutul acestei săptămâni, iar prestația sa nu a trecut neobservată. Presa din Spania...

Marcel Ciolacu: „Anul viitor vom putea cumpăra anvelope #produseînRomânia!”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că, începând de anul viitor, românii vor putea achiziționa anvelope fabricate în România, după inaugurarea noii fabrici...
Ultima oră
Pe aceeași temă