Poli Timişoara va întâlni, sâmbătă, Steaua Bucureşti, în cea mai importantă partidă a returului de pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Una dintre puţinele echipe din Europa neînvinse până acum, Poli Timişoara, va da, în acest week-end, cel mai important test al returului. Bănăţenii vor întâlni pe Steaua Bucureşti, în etapa a 23-a a Ligii I, ultimul adversar cu pretenţii la titlul de campioană care va sosi în acest sezon pe stadionul „Dan Păltinişanu”.
Chiar dacă timişorenii vor mai evolua şi împotriva rivalilor de la Dinamo Bucureşti, acel meci va avea loc abia în ultima etapă a campionatului, când, foarte probabil, „câinii roşii” nu vor mai fi implicaţi în această luptă. Steaua se află la 10 puncte în spatele alb-violeţilor, iar o înfrângere pe Bega ar duce la schimbarea obiectivului în Ghencea.
Bănăţenii sunt conştienţi că doar un succes îi menţine cu şanse reale la titlul de campioană, iar trei puncte obţinute sâmbătă înseamnă şi un adversar în minus în această luptă.
Fără Zicu şi Bourceanu
„Nu ştiu ce probleme are Steaua şi nici nu ne interesează pentru că noi avem problemele noastre, iar una dintre ele este să câştigăm sâmbătă, pentru că jucăm acasă”, a fost tranşant antrenorul Politehnicii, Dusan Uhrin jr.
Steaua a câştigat ultimul meci direct disputat la Timişoara, iar bănăţenii au de luat o revanşă din acest punct de vedere. Lui Alexa şi compania le va fi destul de greu fără suspendaţii Alexandru Bourceanu şi, în special, golgheterul campionatului, Ianis Zicu, cel care tocmai l-a depăşit în fruntea acestui clasament pe ex-stelistul Bogdan Stancu. „Atuul nostru cel mai mare este forţa grupului şi vom suplini absenţa unuia sau altuia din echipă. Suntem într-un moment bun, iar în vestiar există o stare de spirit foarte bună. Suntem pregătiţi pentru Steaua”, a anunţat fundaşul Ovidiu Burcă. Poli Timişoara-Steaua Bucureşti va avea loc sâmbătă, de la ora 19.30, partida fiind transmisă pe Digisport.
Ultimul hop
După meciul cu Steaua, pentru Poli urmează partide, teoretic, mult mai lejere până la întâlnirea cu Dinamo, din ultima etapă a campionatului. Astra Ploieşti, Pandurii Târgu-Jiu, FCM Târgu-Mureş, FC Braşov şi Unirea Urziceni sunt următorii adversari ai bănăţenilor, cinci echipe pentru care salvarea de la retrogradare contează mai mult decât orice în acest campionat. Timişorenii sunt la al 11-lea meci pe teren propriu în acest sezon, iar până acum au obţinut opt victorii şi două rezultate de egalitate.