18.1 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialMasterclass cu Frans Winther

Masterclass cu Frans Winther

Timp de trei zile, în cadrul atelierului, participanţii se vor antrena în improvizaţii şi exerciţii de voce, cântec, vorbire, ritm şi mişcare.

Asociaţia Art-Hoc organizează, în perioada 1-3 iulie, în Sala Studio a Fabricii de Pensule, un atelier special despre ritmul spectacolului şi muzica actorului. Acesta va fi susţinut de Frans Winther de la Odin Teatret, unul dintre cei mai fascinanţi compozitori de muzică de teatru ai lumii, care stabileşte noi raporturi între ritm, mişcare, muzică şi artele spectacolului contemporan. Frans Winther a urmat studii de componistică la Musikkonservatorium.

Din 1987, este colaborator al Odin Teatret în Holstebro, Danemarca. A compus muzică de scenă pentru spectacolele lui Eugenio Barba de la Odin Teatret. Fiecare zi va începe cu încălzire vocală, dar şi combinaţie între exerciţii de antrenare a vocii şi exerciţii care au ca scop intensificarea prezenţei scenice. Pe parcursul acestui atelier intensiv, actorii, dansatorii, compozitorii, regizorii, cântăreţii, coregrafii, instrumentiştii vor lucra împreună folosind în mod concret vocea, cuvântul, cântecul, corpul şi improvizaţia, în căutarea unor noi modalităţi de obţinere a tensiunii muzicale şi de fixare a dramaturgiei sunetului. „Pentru Frans Winther, colaborator apropiat al lui Eugenio Barba, fost discipol al lui Grotowski, teatrul înseamnă muzică, prin urmare dramaturgia muzicală este o parte esenţială a unui spectacol”, spun reprezentanţii Asociaţiei Art-Hoc.

Teme de studio

Timp de trei zile, participanţii vor studia improvizaţia teatrală, individual şi în grup, cuvintele şi muzica. Mai exact, vor prezenta un spectacol ca discurs sau ca text cântat, acompaniat de o lucrare corală sau de o melodie compusă special pentru această ocazie. Grupul lucrează cu textul individual şi îl pune apoi într-un context muzical. O altă parte a atelierului constă în căutarea posibilităţilor sonore din spatele cuvintelor şi frazelor cu un accent deosebit pe tensiunea muzicală. Cele trei zile de atelier se vor desfăşura în limba engleză.

Condiţii şi taxe

Cu excepţia participanţilor din zona actoriei şi regiei, cursanţii trebuie să aibă cunoştinţe muzicale de bază. Înscrierile au loc până pe data de 25 iunie, iar taxa de participare este de 160 de euro. Beneficiază de reduceri de 20% persoanele care au mai participat la atelierele organizate de Asociaţia Art-Hoc, pentru grupuri de mai mult de două persoane procentul de reducere este mai mare. Cei care doresc să participe trebuie să trimită un curriculum vitae şi o fotografie pe adresa: workshops@arthoc.ro sau office@arthoc.ro.

Cele mai citite

Câștigarea păcii în Ucraina

Dacă Ucraina dorește să adere la UE, va trebui, ca parte a criteriilor de aderare, să implementeze aproximativ o sută de mii de pagini...

OMS aprobă primul test diagnostic in vitro pentru mpox, sprijinind lupta împotriva epidemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a autorizat vineri utilizarea primului test diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, o măsură esențială în combaterea epidemiei actuale,...

Ștefan Târnovanu, eroul de la Salonic: „Ne-am apărat ca Arsenal, ca la handbal. Doar că nouă ne-a ieșit”

FCSB a reușit o victorie importantă cu 1-0 în fața lui PAOK Salonic în Europa League, avansând în cursa pentru calificarea în primăvara europeană. Ștefan...
Ultima oră
Pe aceeași temă