4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăSpecialMartiri, profitori și victime ale restricțiilor pandemiei

Martiri, profitori și victime ale restricțiilor pandemiei

Ultimii doi ani au adus în prim-plan foarte multe personaje care fie au fost considerate martiri, fie profitori, deși mare parte a populației este formată din victime ale acestui virus sau ale restricțiilor pandemiei.

Mihai Făgădaru, unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai protestelor împotriva vaccinării obligatorii pentru combaterea COVID-19, a murit de COVID-19, la câteva zile după ce s-a infectat.


Mihai, absolvent al Facultății de Teologie și de Medicină, se infectase în urma îngrijirii unui pacient cu COVID-19.


 „ Mihai Făgădaru era asistent medical și s-a îmbolnăvit de Covid-19 în timp ce îngrijea de un pacient care a și murit de Covid – Marius Dumitru Neagu, dar și de mulți alți bolnavi. Înainte, Mihai îngrijise de mama lui Marius, care a murit și ea din cauza bolii. Se pare că femeia a murit chiar în brațele asistentului medical, conform relatării acestuia.”,  a explicat editorul Cătălin Sturza, pe Facebook, potrivit stiripesurse.ro.

Tot acesta ne-a dezvăluit că Mihai Făgădaru avea comorbidități: „ Avea diabet și astm, sinuzită cronică, suferea de ficat și era supraponderal (spre obezitate).”

”A murit de covid Mihai Făgădaru, un creștin cu care m-am contrazis de multe ori pe tema drepturilor LGBT. Între timp devenise unul dintre liderii protestelor anti-vaccin. Nu e nicio bucurie când moare oricine. RIP. Vaccinați-vă!”, a scris Vlad Viski, militant LGBT.

Mihai a refuzat până în ultima clipă să fie intubat. Nu a vrut să se agațe disperat de furtune și de aparate. Poate mulți nu înțeleg acest gest, dar el și-a dorit să arate că moartea e inevitabilă și că nu trebuie să ne temem de ea, fie ea venind de la un virus perfid care poate lua pe oricine, dar care are o rată de vindecare a celor infectați de peste 95%. Până la urmă, pentru un creștin viața e un mijoc de a fi mai bun, calea prin care se poate mântui, nu un scop în sine, iar frica paralizantă de moarte poate deveni cu siguranță o problemă mai mare decât moartea în sine…

Chiar și turcii musulmani au o vorbă atunci când înfruntă viața: „ Cui nu-i este frică, moare o singură dată, cui îi este frică moare de 1000 ori!

Dacă în România populația nevaccinată este majoritară, în celelalte țări din Europa cu rate mari de vaccinare, pandemia își face de cap și urmează alte restricții pentru populație.

Nu știm dacă în Europa avem martiri, dar profitori și victime ale restricțiilor pandemiei găsim sigur

Pe fondul creșterii accelerate a cazurilor de COVID-19, Austria va intra în lockdown de luni, 22 noiembrie, pentru 20 de zile, dar cu școlile rămase deschise, a anunțat vineri cancelarul Alexander Schallenberg.

De asemenea, cancelarul austriac spune că va iniția un act legislativ prin care vaccinarea anti-Covid să devină obligatorie din februarie, potrivit kurier.at. Măsuri și restricții dure față de nevaccinați vor fi instituite în mai multe țări europene.

Guvernele din regiunile austriece Salzburg şi Oberösterreich au anunţat, joi seară, decizii de carantină generală, inclusiv pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, pe fondul criticilor intense faţă de abordarea Guvernului Alexander Schallenberg, care a impus restricţii doar pentru nevaccinaţi.

De situația din Austria profită mișcarea de extremă dreaptă – Partidul Libertății FPÖ.

„Începând de astăzi, Austria este dictatură”, a reacţionat imediat Herbert Kickl, liderul Partidului Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta).

Liderul Partidului Libertății (FPÖ), Herbert Kickl, a organizat o demonstrație pe 20 noiembrie la Viena, la scurt timp după anunțul cancelarului austriac. Președintele Uniunii Forțelor Armate austriece (FGÖ), Manfred Haidinger, i-a urmat exemplul, alăturându-i-se într-o scrisoare publicată pe 14 noiembrie. Ei intenționează să „apere drepturile și libertățile fundamentale”, FGÖ mai precizând că „toată lumea” este autorizată să demonstreze, chiar și în situații de lockdown.

De asemenea, și sindicatul polițiștilor austrieci, dar și cel mai titrat sportiv austriac, Felix Gottwald, campion olimpic și președintele Comisiei de „sport amator” dezaprobă măsurile guvernului.
O mulţime de protestatari au incendiat vineri seară în Rotterdam maşini şi au aruncat cu pietre în forţele de poliţie care au răspuns cu împuşcături şi tunuri de apă, conform Agerpres.

Olanda a reimpus unele măsuri de lockdown la sfârşitul săptămânii trecute pentru o perioadă iniţială de trei săptămâni în efortul de a încetini reapariţia epidemiei, dar numărul zilnic de infectări rămâne la cele mai înalte niveluri de la începutul pandemiei.

Ca și la începutul ei, pandemia face „victime” din toate categoriile de persoane: vaccinați, nevaccinați, trecuți sau netrecuți prin boală!
Autoritățile tot caută soluții, lumea fierbe!

Istoria se repetă, criza sanitară aduce cu ea martiri, profitori, dar și victime ale restricțiilor pandemiei!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Istoria comunismului din România, disciplină obligatorie pentru toți liceenii, anunță ministrul Educației

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului dedicat marcării a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989 Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat,...

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Investiții în stațiunile balneare și balneoclimatice, în valoare de peste 7,8 milioane lei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a semnat 12 contracte de finanțare pe o Schemă de ajutor de minimis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)...
Ultima oră
Pe aceeași temă