16.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăSpecialMarica: Trebuie să câştigăm cu Turcia. Nu iau în calcul un egal

Marica: Trebuie să câştigăm cu Turcia. Nu iau în calcul un egal

Atacantul Ciprian Marica crede în şansele României de a învinge Turcia, la Bucureşti, în meciul de mâine seară, din cadrul preliminariilor campionatului mondial. Totuşi un rezultat de egalitate ar fi şi el unul pozitiv privind obţinerea unui loc la baraj, potrivit Mediafax.

Euforia jocului cu Ungaria a trecut, mâine ne aşteaptă un meci foarte, foarte greu şi suntem conştienţi de asta. Ţinând cont că un egal ne avantajează pe noi, iar meciul începe de la 0-0, atunci primordial ar fi să nu primim gol. Dar eu consider victoria de bază. Noi trebuie să câştigăm cu Turcia pentru a merge la baraj. Eu nu iau în calcul egalul. Important este să ne facem jocul nostru, să nu primim gol şi să nu intrăm în jocul turcilor”, a spus Marica.

El a adăugat că meciul de marţi va fi mult mai greu decât cel cu Ungaria, dar speră ca echipa naţională să reuşească să anihileze ofensiva Turciei. “Ne dorim să repetăm figura frumoasă din meciul de vineri şi să îi facem bucuroşi pe toţi românii. Am avut mereu încredere în echipa naţională şi am în continuare. Se formează uşor-uşor un nucleu, o echipă care se dăruieşte şi care vrea să se califice la Mondiale. Sperăm să ne menţinem până la final pe această poziţie a doua a clasamentului. Turcia are un lot foarte bun, ne va fi mult mai greu decât cu Ungaria. Sperăm să îi anihilăm şi să nu aibă prea multe ocazii de a marca”, a menţionat atacantul.

Marica face apel la suporteri să vină să susţină din tribune echipa naţională. Interesul scăzut la fanilor pentru meciul cu Turcia este explicat de atacant prin faptul că românii nu au o situaţie financiară care să le permită să îşi achiziţioneze bilete la două meciuri care se dispută la o distanţă de câteva zile. “Cu Ungaria am simţit omul în plus din tribună. Ne dorim ca oamenii să fie alături de noi. Avem nevoie de ei pentru că nu am câştigat încă războiul, ci doar o bătălie. Ne dorim ca suporterii să fie mâine la stadion. Trebuie să luăm însă în calcul situaţia financiară a românilor pentru că nu e simplu să cumperi două bilete unul după altul. Asta implică nişte costuri şi nu stăm foarte bine la capitolul ăsta. Dar eu sunt sigur că mulţi dintre ei vor face eforturi şi vor veni. Eu fac un apel la ei şi le transmis că ne vom da sufletul şi vom face tot ce ne stă în putinţă să câştigăm”, a precizat Ciprian Marica.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă