Patinatoarea olandeză Marianne Timmer, triplă campioană olimpică, a decis să se retragă încă de la începutul actualului sezon, după ce a înregistrat performanţe modeste la campionatele de sprint ale ţării sale, săptămâna trecută, potrivit Agerpres.
În vârstă de 36 de ani, Timmer îşi propusese să se retragă oricum la sfârşitul acestui sezon, dar acum s-a decis să renunţe imediat. Luni, ea s-a clasat abia pe locul 14 în cursa de 500 m a Campionatelor Olandei, după care şi-a anulat înscrierea la celelalte curse.
Timmer a cucerit aurul olimpic la 1.000 m şi 1.500 m la JO de la Nagano, în 1998, precum şi în proba de 1.000 m de la Torino, 8 ani mai târziu.