Aleargă de plăcere, şi asta încă din copilărie. Nu pentru premii, nu pentru bani, nu pentru publicitate, doar pentru bucuria alergării. De trei ani, Marian Chiriac a înfiinţat un club al maratoniştilor, iar anul acesta a demarat proiectul „Primul maraton”, dedicat celor care nu au nici o legătură cu alergatul, dar care simt nevoia unor provocări. Detalii mai jos, dar şi în documentarul difuzat de Discovery Channel pe 30 septembrie, de la ora 22.00.
Cum a început? V-au înscris părinţii într-un club sportiv?
Întotdeauna mi-a plăcut sportul, dar nu, n-am făcut atletism într-un club sportiv. Am făcut fotbal într-o formă de club organizat. Dar alergarea, deşi întotdeauna mi-a plăcut, nu am făcut-o la modul organizat.
Aţi fost autodidact?
Da. Ok, acum, de vreo trei ani, avem un club al maratoniştilor, Ro Club Maraton. Eu nu am făcut niciodată nu am făcut sport de performanţă sau sport în mod organizat. Este exclusiv o pasiune de care mă ocup constant.
Vă mai amintiţi primul maraton?
Înainte de 1990, nu se organizau curse populare în România, curse de maraton la care să participe orice doritor. Dar eu îmi doream să alerg într-un maraton, aşa că, în 1986, pe un stadion în Bucureşti, mi-am propus să termin de alergat distanţa clasică a unui maraton: 42.195 km. Este exclusiv o pasiune de care mă ocup constant, şi proiectul Discovery vorbeşte despre oameni pasionaţi, nicidecum despre performeri.
Cum a fost prima cursă?
Nu prea îmi mai aduc aşa bine aminte. Eram tânăr, pe atunci habar nu aveam că trebuie să te hidratezi într-un anumel fel, că poţi să le alimentezi şi în timpul curselor, am făcut-o doar din entuziasm, nu mă pregătisem în mod special pentru aşa ceva.
Între timp, aţi ajuns în Himalaya, la o cursă la peste 5.000 metri altitudine.
La 5.300 a fost startul, după care cursa coboară până la 3.800 metri altitudine. Perioada dificilă a aclimatizării a început pe la 4.000 metri. Nu am avut probleme cu aclimatizarea, am ajuns acolo cu trei săptămâni înainte de cursă. Eu am mers cu un prieten din Grecia, însă am fost singurul român care a participat. Pregătirea pentru o astfel de cursă ideal ar fi s-o faci la o atitudine cât mai mare, pentru că organismul reacţionează altfel la înălţime. N-am putut face o pregătire specială. Ok, şi mie-mi place să merg la munte, merg ori de câte ori pot, dar n-am trecut niciodată de o altitudine mai mare de 3.000 de metri.
Cum a fost în Sahara?
De câţiva ani, mi-am propus să alerg cu program, să mă antrenez cât mai bine, să fiu atent ce mănânc, să mă recuperez, să mă hidratez, să am un echipament cât mai bun. Şi, ca mulţi alţi oameni, visez să ajung acolo, acolo sau acolo. Profit de pasiunea pentru alergare ca să văd anumite locuri. În Sahara, cursa nu a fost deloc specială, sunt tot 42 de km de alergat, în condiţii mult mai uşoare decât cele din Nepal, de exemplu. Au fost porţiuni de dune, unde a fost puţin mai dificil, dar ca experienţă, cele zece zile petrecute în Sahara au fost cu totul şi cu totul deosebite: contactul de oamenii, peisajul, lumea musulmană. Îmi place să îmbin pasiunile, alergatul cu călătoriile. De aceea, pe cât îmi permite bugetul, îmi aleg cursele din locuri cât mai interesante, să revin în ţară şi cu câteva poveşti.
De unde vin banii?
90% din cheltuieli mi le acopăr singur, cu excepţia Nepalului, unde hotnews.ro m-a ajutat cu o bună parte din bani. În rest, n-am avut nici un sponsor, sunt bani proprii.
Acum vă pregătiţi pentru maratonul din Bucureşti, din 17 octombrie.
Eu nu mă pregătesc în mod special, în schimb am un program în care încerc să ajut nişte tineri să alerge primul lor maraton sau prima lor cursă mai lungă. Va avea loc pe 17 octombrie, în jurul Casei Poporului. Proiectul se numeşte „Primul maraton”. Am ales nişte cititori ai hotnews.ro, care şi-au manifestat dorinţa de a participa, şi de câteva luni m-am ocupat de ei, i-am îndrumat cum să se pregătească. Obligatoriu le cer o sănătate bună, un control medical amănunţit preliminar. Pe de altă parte, să aibă cât de cât o condiţie fizică. Şi, pe cât posibil, să te iei în serios. Pentru că asta presupune o schimbare destul de importantă viaţa fiecăruia.
Aţi ales cititorii în detrimentul membrilor clubului?
Noi suntem deja în contact permanent, participăm la competiţii, primim informaţii, cam fiecare se pregăteşte pe cont propriu. Proiectul l-am făcut pentru oamenii care nu au avut până acum legătură cu alergarea.
Pe cei înscrişi îi interesează performanţa?
Nu, nu, nu. Şi în cazul meu, şi în cazul lor se aleargă DE PLĂCERE şi pentru bucuria alergării. Putem vorbi despre performanţă doar în sensul că te depăşeşti, realizezi că ai nişte limite şi pe care-ţi dai seama că poţi să le depăşeşti. Obiectivul lor este „să-mi arăt că pot!”. Simt nevoia unei provocări, să facă un lucru care pare imposibil. Promovez ideea de alergare, care este o modalitate simplă de a te autodepăşi, modalitate simplă de a fi mai sănătos, de a te cunoaşte mai bine. Evident nu e singura, sunt altele mai frumoase, mai interesante.
Înainte de maratonul de la Bucureşti, v-aţi implicat şi într-o campanie umanitară.
Da. Toate detaliile le găsiţi pe site-ul 42pentruosansa.ro. Încercăm, prin donaţii, să strângem banii necesari achiziţionării unui echipament medical pentru Spitalul de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie din Bucureşti! Acest echipament este necesar pentru tratarea nou-născuţilor care suferă de encefalopatie hipoxic-ischemică (insuficienţă respiratorie la naştere, asfixie, stop cardio-respirator, hipotermie) şi poate ajuta la reducerea afecţiunilor cerebrale, chiar la creşterea şanselor de supravieţuire pentru cazurile grave.
La încheiere, ne spuneţi la ce curse aţi vrea să participaţi? Ce locuri aţi vrea să vedeţi?
În clipa de faţă mi-am propus să alerg pe cât mai mulţi munţi. Am fost în Mont Blanc, Himalaya, am fost în Japonia, vara asta am alergat pe Olimp. Alergatul pe munte e mai dificil, dar şi mult mai frumos. Încerc să găsesc locuri noi, inedite, care au legătură cu muntele, dar asta nu înseamnă că exclud altceva. Mai sunt destule deşerturi de alergat. Nu am un plan foarte bine pus la punct, depinde în primul rând de bani, de timp. Nu mă grăbesc, nu sunt stresat dacă nu mi se vor împlini toate planurile, încerc doar să mă bucur de alergat. Serios!
