10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialMarea farsă a „energiei verzi‘‘

Marea farsă a „energiei verzi‘‘

Decizia luată în urmă cu trei ani nu s-a bazat pe niciun studiu de impact şi a fost făcută fără niciun fel de consultare cu industriile relevante sau cu cetăţenii şi fără nicio preocupare pentru costuri. A fost o hotărâre pur birocratică luată de politicieni care au aderat fără rest la noua religie politically correct a „încălzirii globale antropogenice”, deşi dovezile în acest sens sunt departe a fi concludente.

Dacă este îndoielnic că emisiile de carbon generate de om sunt responsabile de modificările climatice, un lucru era clar pentru toată lumea: trecerea forţată, prin ordin politic de la producerea energiei pe bază de resurse neregenerabile – cărbune, gaz, nuclear – la „energie verde” regenerabilă – hidro, eoliană şi solară – va duce la o creştere masivă a preţurile la energie în măsura în care, cu excepţia hidroenergiei, toate celelalte forme de energie verde sunt neprofitabile, necesită investiţii enorme şi subvenţii.

Cât anume costă trecerea la energia verde se arată într-un raport al Comisiei Europene care a fost scurs ieri către cotidianul Financial Times. Raportul de 112 pagini analizează cinci scenarii şi, în toate cinci, preţurile la energie vor creşte „puternic” cel puţin 20 de ani de acum încolo. Mai mult, cu cât Uniunea Europeană va construi mai multe parcuri eoliene, cu atât preţul energiei va creşte mai abrupt. În prezent, 5% din electricitatea Europei este produsă de parcuri eoliene, dar până în 2050 se preconizează ca ponderea să atingă 49%. Asta s-ar traduce într-o creştere medie cu peste 100% a preţurilor la electricitate. În schimb, dacă va fi utilizată mai multă energie nucleară şi se va prefera captarea şi stocarea dioxidului de carbon (provenit de la centralele pe bază de combustibili fosili), atunci preţurile vor creşte „numai” cu 43%. Totul pentru că UE a decis că până în 2050 va reduce emisiile de gaze cu efect de seră până la 80% din nivelul înregistrat în 1990.

În prezent, cărbunele şi gazul generează peste jumătate din energia Europei, urmată de energia nucleară – 28% – şi energie regenerabilă – 18% -, din care 13% reprezintă energie hidro. Dacă planul de a construi mai multe parcuri eoliene şi centrale solare va fi pus în aplicare, în câteva zeci de ani, energia va deveni prea scumpă atât pentru industria europeană cât şi pentru gospodării. Între timp China şi India nu au nicio problemă să constuiască noi şi noi termocentrale pentru furniza energie fabricilor care fug din Europa şi Statele Unite din cauza preţurilor prea mari.

„Energia verde” ne-a fost „vândută” de politicieni şi de lobby-ul verde drept o modalitate curată de a salva planeta de la dezastrul încălzirii globale. Se dovedeşte însă că de fapt ne este vândută doar foarte scump.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă