Democraţia autohtonă nu este ameninţată de comasarea alegerilor locale şi parlamentare sau de schimbarea sistemului de vot. Democraţia românească este ucisă de baronimea de partid care sufocă legitimitatea politică şi retează legătura cu cetăţenii.
În Statele Unite, se fac alegeri din doi în doi ani. Cetăţeanul este chemat să aleagă după cum urmează: La nivel federal, întreaga Cameră a Reprezentanţilor, o treime din Senat şi, o dată la patru ani, preşedintele ţării. La nivel de stat, diverse proporţii din legislativ plus, posibil, guvernatorul. La nivel local, primari, consilieri, judecători, procurori şi şerifi. La acestea se adaugă, de obicei, o serie de referendumuri prin care i se solicită alegătorului să se pronunţe asupra unor modificări legislative sau a unor amendamente la Constituţia statului respectiv. I se pare cuiva că o asemenea comasare a procesului electoral ameninţă în vreun fel democraţia? Că alegătorul bulversat de asemenea povară democratică cedează psihic şi intelectual şi nu mai e în stare să distingă între congressman şi şerif sau între procurorul districtual şi guvernator? Ciudat lucru, dar în aceste condiţii vitrege, democraţia americană arată destul de solid chiar şi după atâta amar de vreme de la adoptarea Constituţiei. Nimeni nu-şi bate capul acolo să menajeze limitele intelectuale ale alegătorului pentru că e treaba acestuia să fie responsabil şi să ştie cum, pentru ce şi pentru cine îşi dă votul.
A doua mare „îngrijorare‘‘ exprimată de alarmiştii de serviciu este legată de modificarea sistemului de vot în sensul unui vot uninominal în care primul plasat ia tot. Principala „temere‘‘ a gardienilor democraţiei naţionale este că s-ar alege oameni fără suficientă legitimitate, că, de exemplu, dacă primul clasat ia 30%, asta înseamnă o minoritate şi că nu e firesc ca minoritatea să dicteze etc. Unii, ca Ion Iliescu, vor să revenim la votul pe liste, alţii vor să se menţină actualul sistem care i-a permis lui Crin Antonescu să se aleagă de pe locul al treilea şi unui domn de la UDMR să obţină mandatul de deputat cu vreo 35 de voturi. Dar şi aici avem un contraexemplu: Marea Britanie.
Britanicii aleg încă de pe vremea când România nu exista ca stat în acelaşi sistem plural numit first past the post care asta şi înseamnă: cine trece primul linia de sosire e declarat câştigător. Când au format actuala coaliţie de guvernare cu conservatorii, liberal-democraţii au pus condiţia să fie organizat un referendum pentru schimbarea sistemului de vot cu unul proporţional. Referendumul a fost organizat anul acesta pe 5 mai. În februarie, premierul David Cameron a ţinut un discurs în care s-a pronunţat ferm împotriva propunerii de Vot Alternativ a liberalilor invocând trei argumente: Este nedrept, este neclar şi crează un sistem politic lipsit de responsabilitate. Britanicii au respins varianta de reformă electorală în proporţie covârşitoare. Nici democraţia britanică nu pare aşadar să fie în pericol din cauza sistemului de vot uninominal. Când acolo se scria Magna Charta pe-aici, pe la noi, erau timpurile lui Litovoi adică a unor forme primitive de statalitate şi s-ar zice că am putea avea câte ceva de învăţat de la cele mai vechi democraţii ale lumii în loc să plângem de frica unor pericole inexistente.
În sfârşit, al treilea „pericol‘‘ invocat este anularea pragului electoral: Vin tătarii! – ni se strigă. O să umplem parlamentul de manelişti şi asociaţii de bloc! Dar, ce nu e în regulă cu maneliştii şi asociaţiile de bloc din punct de vedere democratic? Cu ce sunt ei mai puţin îndreptăţiţi decât partidele să ia loc în parlamentul ţării? La urma urmei, partidele sunt nişte asociaţii de cetăţeni care urmăresc să obţină puterea politică. De ce ar fi un partid privilegiat politic în raport cu oricare cetăţean? Pentru că asta ameninţă eliminarea pragului: capacitatea partidelor de a-şi ţine sub papuc aleşii. Adevăratele probleme ale sistemului nostru politic sunt că este nedrept, neclar şi iresponsabil, motiv pentru care legătura cu cetăţeanul a fost tăiată şi participarea la vot este din ce în ce mai slabă. Partidele noastre sunt printre cele mai nedemocratice structuri din România, în care un lider bine plasat controlează cu mână de fier întreaga organizaţie şi falsifică însuşi procesul democratic. Adăugaţi la această organizare ierarhică şi o structură administrativă centrală şi locală care permite alocarea discreţionară a fondurilor şi rezultă în acest fel baronimea de partid de toate culorile care controlează cu mână de fier întreaga organizaţie şi structură de putere. Nu comasarea alegerilor, schimbarea sistemului de vot şi desfiinţarea pragului ameninţă democraţia ci această reţea din care fac parte Mazăre, Oprişan, Dragnea, Falcă, Flutur sau Pinalti. Boc este ţap ispăşitor, iar Ponta este marionetă de purtat pe la televiziuni. Adevărata putere se află în altă parte.
