25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie: 7 suspecţi de terorism au dispărut de sub supravegherea poliţiei

Marea Britanie: 7 suspecţi de terorism au dispărut de sub supravegherea poliţiei

Şapte suspecţi de terorism din Marea Britanie, aflaţi sub ordine de control strict, au reuşit să dispară, iar un efort „uriaş” al poliţiei a eşuat să găsească vreo urmă a acestora, relatează Sunday Express în ediţia electronică monitorizată de Mediafax.

Ei erau plasaţi sub o supraveghere strictă, având interdicţia de a utiliza Internetul şi de a se asocia cu orice simpatizanţi ai lui Osama ben Laden. Unul dintre ei este suspectat că a fugit în Pakistan, pentru a antrena alţi extremişti. Şefii serviciilor de informaţii se tem că al-Qaida va viza Marea Britanie în timpul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, iar dispariţia celor şapte scoate la iveală problemele de monitorizare a celor suspectaţi că ar reprezenta o ameninţare la adresa ţării.

Publicaţia citează un raport „devastator” asupra eşecului înregistrat, realizat de cercetătorul Robin Simcox pentru institutul de reflecţie Centre for Social Cohesion. Deşi actualul sistem nu este perfect, acesta e important şi trebuie ameliorat, în loc să se renunţe la el, cum sugerează conservatorii şi liberal-democraţii aflaţi la putere, afirmă raportul. Aceste ordine controversate de plasare sub control strict au fost introduse în 2005, cu scopul de a impune restricţii unor persoane care nu puteau fi extrădate sau judecate, în vederea „limitării implicării lor în activităţi suspecte de terorism”.

Până în prezent au fost emise 45 de astfel de ordine, iar 12 dintre acestea continuă să se afle în vigoare, afirmă publicaţia britanică. Tribunalele şi Guvernul au hotărât ca numele acestor persoane să nu fie dezvăluite, în pofida faptului că se ştia că împotriva unui predicator radical, Abu Qatada, a fost emis un asemenea ordin, după care acesta a fost trimis înapoi la închisoare.

De asemenea, publicaţia dezvăluie că Faraj Hassan al-Saadi, în vârstă de 38 de ani, prezentat drept „emisarul european” al lui Musab al-Zarqawi, fostul lider al-Qaida în Irak, a făcut obiectul unui ordin similar. Născut în Libia, al-Saadi era căutat în Italia pentru implicarea într-un complot privind aruncarea în aer a unei biserici, acuzaţie pe care a respins-o. El a fost deţinut mai mulţi ani, fără un proces, fiind eliberat în baza acestui ordin, dar a murit într-un accident de motocicletă, la Londra, unde era cunoscut în mediul musulmanilor radicali.

Potrivit Sunday Express, au mai primit asemenea ordine un membru al Grupului Islamic Libian de Luptă, condamnat în Maroc pentru fapte legate de atentatele cu bombă de la Casablanca, în 2003; un etiopian suspectat că s-a antrenat în tabere teroriste în Somalia, asociat al complotului privind atentatul eşuat cu bombă de la Londra, la 21 iulie 2005, şi Zeeshan Siddiqui, antrenat într-o tabără din Pakistan, alături de autorii atacurilor sinucigaşe cu bombă de la Londra, din 7 iulie. Siddiqui a reuşit să evadeze dintr-un spital de psihiatrie, sărind pe fereastră.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă