7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialManifestaţiile Colectiv continuă. Ce vor protestatarii

Manifestaţiile Colectiv continuă. Ce vor protestatarii

La șase zile de la tragedia din clubul Colectiv, protestatarii ies în stradă, joi, în Piaţa Universităţii, pentru a treia oară. De data acesta, ei cer, între altele, dizolvarea Parlamentului şi înfiinţarea unuia cu doar 300 de deputați.

Între cerinţele scrise de protestatari pe Facebook, se numără: ridicarea imunității parlamentare în toate cazurile solicitate de procurori, îndepărtarea lui Victor Ciorbea din poziția de Avocat al Poporului, dizolvarea CNA și refacerea acestei instituții cu oameni credibili, înăsprirea pedepselor şi confiscarea averilor celor condamnați pentru corupție, dar şi finalizarea tuturor dosarelor din ultimii 26 de ani – Revoluția, mineriadele, devalizarea băncilor, distrugerea economiei naționale.

De asemenea, protestatarii vor ca niciun individ cu cazier sa nu mai poată fi numit sau sa poata ocupa funcții publice.

Totodată, organizatorii manifestaţiei le cer participanţilor, pe Facebook, să acţioneze doar pe cale paşnică.

În ultimele două zile, zeci de mii de oameni au protestat în Capitală, după incendiul izbucnit vineri în clubul Colectiv, în urma căruia au murit 32 de oameni.

Miercuri, Victor Ponta şi-a depus mandatul de premier, declarând că ar fi o greşeală să se lupte cu oamenii care îi vor demisia.  

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini de la protestele Colectiv din Capitală. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă