21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMama scriitoarei franceze care îl acuză pe DSK de viol, face propriile...

Mama scriitoarei franceze care îl acuză pe DSK de viol, face propriile acuzaţii

Mama scriitoarei franceze Tristan Banon, cea care îl acuză pe fostul şef al Fondului Monetar Internaţional de abuz sexual, spune, la rândul ei, că a făcut „sex brutal” cu oficialul francez, în 2000, când se presupunea că trebuiau să lucreze împreună, potrivit The Atlantic Wire.

Anne Mansouret, în vârstă de 65 de ani, a spus că DSK a prins-o „cu vulgaritatea unui soldat” în cadrul unei întâlniri la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, de la Paris, unde DSK lucra ca şi consilier special al secretarului general al organizaţiei. „Relaţia a fost consimţită, dar a fost evident brutală” a spus Anne Mansouret pentru cotidianul L’Express. Mansouret era prietena cu fosta soţie a lui DSK, Brigitte Guillemette, naşa lui Tristane Banon şi mama lui Camille Strauss-Kahn.

Acest incident a precedat presupusa tentativă de viol a fiicei lui Mansouret care a avut loc în 2003. În acel moment, potrivit lui Banon, Strauss-Kahn s-a aruncat asupra ei în timp ce ea îi lua un interviu pentru o carte, întâlnirea terminându-se „foarte, foarte violent”. DSK neagă acuzaţiile, iar avocaţii săi spun că sunt gata să o dea în judecată pentru acuzaţii calomnioase. Aceste acuzaţii vin după ce, în mai, Strauss-Kahn a fost arestat la New York fiind acuzat că a încercat să violeze o cameristă de la hotelul unde era cazat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă