1.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialMalaysia are zeci de mii de simpatizanţi ai grupării Stat Islamic

Malaysia are zeci de mii de simpatizanţi ai grupării Stat Islamic

Statul Islamic (SI) are peste 50.000 de simpatizanţi în Malaysia, astfel că ameninţarea radicalizării nu poate fi ignorată, informează DPA, citat de Mediafax.

Potrivit ministrului Transporturilor Liow Tiong Lai, numărul are la bază estimări din domeniul informaţiilor. Mai mult, oficialul a avertizat că „dacă doar un procent dintre aceşti simpatizanţi se radicalizează şi dacă atacă orice parte a Malaysiei”, atunci vor fi probleme în ţară. 

Aproximativ 100 de malaysieni au plecat în Siria şi Irak să lupte alături de jihadişti, potrivit poliţiei.

O unitate însărcinată cu lupta împotriva terorismului în cadrul poliţiei a trimis peste 24 de simpatizanţi SI în faţa justiţiei. 

Poliţia a arestat la începutul săptămânii trecute un student în vârstă de 19 ani, la întoarcerea din Siria, unde este suspectat că a participat la acţiuni teroriste.

Suspectul s-ar fi alăturat unei celule teroriste Al-Qaida, în Siria, la jumătatea lui 2014.

Cele mai citite

ASF adoptă noi măsuri pentru piețele financiare nebancare

Deciziile luate sunt structurate pe două direcții principale: reglementare și autorizare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri care vizează...

Dorian Popa și-a primit pedeapsa, după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise

Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu amânarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani, după ce a fost prins...

Paris FC intră într-o nouă eră: Antoine Arnault și Red Bull pregătesc un proiect ambițios

Paris FC, a doua echipă din capitala Franței, începe un amplu proces de reconstrucție sub conducerea lui Antoine Arnault și cu sprijinul Red Bull,...
Ultima oră
Pe aceeași temă