-0.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialMAI: Nu existăl localităţi izolate complet de ape

MAI: Nu existăl localităţi izolate complet de ape

Ministerul Afacerilor Interne informează sâmbătă dimineaţă că nu există la nivel naţional localităţi izolate complet de ape, în care să nu se poată ajunge sau interveni.

 

Aproximativ 800 de angajaţi ai MAI – poliţişti, pompieri şi jandarmi – au participat în ultimele 24 de ore la misiuni de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice.

Angajaţii MAI au salvat şase persoane din localităţile Aninoasa (judeţul Hunedoara) şi Ghighera (judeţul Dolj), aflate în pericol de a fi luate de şuvoaiele de ape. Totodată, mai multe animale aflate în zonele cu risc de inundaţii au fost duse în alte zone mai sigure, cu sprijinul jandarmilor şi pompierilor salvatori.

Potrivit unui comunicat MAI, rămân în continuare în atenţia autorităţilor situaţiile din localităţile Nereju (judeţul Vrancea) şi Lopătari (judeţul Buzău), unde accesul către locuitori se face numai pietonal. În aceste localităţi nu există situaţii de urgenţă medicală, însă, în caz de nevoie, intervenţia este posibilă. În ambele situaţii autorităţile locale au luat primele măsuri pentru refacerea drumurilor afectate.

Conform prognozelor meteorologice, situaţia la nivel naţional tinde să se stabilizeze, rămânând ca prioritate Codul portocaliu instituit pe Dunăre, sectorul Porţile de Fier – Zimnicea, precizează MAI.

În aceste condiţii, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman sunt activate, sub coordonarea prefecţilor, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, care monitorizează evoluţia situaţiei hidrologice, coordonând intervenţia în situaţii de urgenţă potrivit Agerpres.

În toate localităţile din aceste judeţe unde există riscul inundaţiilor se asigură permanenţa la sediul primăriilor şi prefecturilor pentru informarea operativă a populaţiei, în caz de nevoie.

În ultimele ore, Ministerul Afacerilor Interne a acţionat cu peste 180 de mijloace de intervenţie, la care se adaugă 120 de la alte structuri sau autorităţi locale.

De asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI are pregătit la sol, în caz de urgenţe, nouă elicoptere dotate cu aparatură medicală şi echipaje specializate să intervină în situaţii deosebite.

Dinamica situaţiilor de urgenţă cauzate de debitele de apă din ultimele zile este monitorizată atent în Centrul Operativ activat 24 de ore din 24 la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, mai menţionează sursa citată

Cele mai citite

Spania intenționează să impună o taxă de 100% pentru proprietățile achiziționate de rezidenți non-UE

Guvernul din Spania, condus de prim-ministrul Pedro Sánchez, a anunțat un plan radical de a introduce o taxă de până la 100% din valoarea...

Proteste în mai multe județe: Polițiștii au ieșit din nou în stradă, împotriva reducerilor salariale

Manifestările includ pichetarea sediilor instituțiilor, marșuri pe străzile orașelor și proteste organizate încă de dimineață Sute de polițiști din întreaga țară protestează față de reducerea...

Poliția a destructurat o bandă care introducea ilegal deșeuri din Italia în Spania

Poliția din Spania a destructurat o rețea infracțională care se ocupa cu traficul de deșeuri urbane netratate din Italia către Spania, reușind să transporte...
Ultima oră
Pe aceeași temă