19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialMai multe persoane au murit într-un incendiu de pădure din Israel

Mai multe persoane au murit într-un incendiu de pădure din Israel

Mai multe persoane au murit într-un incendiu de pădure care afecta joi după-amiază o zonă din apropierea oraşului Haifa, din nordul Israelului, a anunţat şeful serviciului israelian de ambulanţă, citat de AFP, informează Mediafax.

„Regret să anunţ că şi-au pierdut viaţa oameni”, a declarat şeful serviciului naţional de ambulanţă Eli Bin.

Ambulanţierii au precizat că îngrijesc circa 50 de victime, dintre care cel puţin zece „grav rănite”.

Incendiul a determinat poliţia să evacueze zeci de deţinuţi aflaţi într-o închisoare din apropierea zonei incendiului, precum şi aproximativ 20 de familii.

Un autocar care transporta 50 de deţinuţi s-a răsturnat şi a fost cuprins de flăcări, potrivit postului public de radio.

„Sunt 500 de deţinuţi în această închisoare şi 100 au fost evacuaţi până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, adăugând că „evacuările continuă”.

El a precizat că aproximativ 20 de familii din satul arabo-israelian Issifya au fost evacuate din domiciliile lor, în timp ce flăcările au distrus o pădure de pini de pe muntele Carmel.

Conform postului public de radio, focul a parcurs sute de hectare, iar unele părţi ale Universităţii din Haifa au fost evacuate, precum şi un kibbutz, un hotel şi închisoarea Damon, unde sunt deţinuţi palestinieni din motive de securitate sau care au fost arestaţi în Israel fără documente.

Postul de radio a mai afirmat că incendiul are patru puncte de origine.

Poliţia anchetează pentru a determina originea incendiului, a afirmat Rosenfeld, adăugând că „este încă prea devreme” pentru a spune dacă este vorba despre o origine criminală. „Este o zonă foarte, foarte mare”, a precizat el.

Conform postului de radio, 40 de camioane de pompieri şi şase avioane Canadair participau la eforturile de stingere a focului.

După o vară lungă, Israelul se confruntă în prezent cu o toamnă neobişnuit de secetoasă şi caldă.

Potrivit serviciilor meteorologice, temperatura la Haifa a atins 31 de grade Celsius joi la prânz, cu rafale de vânt de 30 de kilometri pe oră.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă