Sambata trecuta, dimineata, ii vad la Realitatea pe Gigi Becali, pe Adrian Ursu si pe Adrian Paunescu, prezentati intr-o retrospectiva. Paunescu cica l-ar fi umilit pe Becali si, in vreme ce Ursu il lauda pentru performanta, Paunescu ii aduce discrete elogii, ca de la invingator la invins, lui Becali. Ma gandesc atunci – uite cum se fac sinapsele in media – la Badea care, atunci cand vrea sa se dea mare, isi compara audienta cu cea a Realitatii TV si o gaseste intotdeauna mai mare decat pe cea a dusmanului. Dusmanul insa, vigilent, ataca asadar din plin. Artileria grea: Paunescu si Becali. La Antena ramane acest fenomenal Ciutacu, ale carui eforturi de a parea genial sunt la fel de strivitoare ca ale Laurei Andresan de a parea cool.
Pe la National se perinda paranormali, iar la OTV, dupa cum se stie, se afla pe rol cazuri de crime obscure pe marginea carora se suputeaza diverse scenarii. Altminteri, la stirile nationale ale posturilor private, cele mai palpitante vesti sunt cele desprinse din filmulete facute cu celularul, in care ori o eleva de-a saptea executa o felatie sub pupitru ori un elev face skandenberg cu profa de fizica, in sfarsit, evenimente de larg interes public. Daca si Realitatea a cazut in ispita audientei, iar concurenta intre televiziunile de actualitati se duce intre inteligenta paranoica si unsuroasa a lui Paunescu si exhibitionismul autojuisant al lui Ciutacu, atunci inseamna ca ceea ce ni se ofera pe post de realitate nu este altceva decat pilitura de fier iesita din frecarea de lumea inconjuratoare a unor minti. Inseamna ca realitatea e atat de plictisitoare incat ar trebui sa realizam stirile de-acum in studiourile spitalului Obregia, unde opiniile pensionarilor ar avea desigur cea mai mare audienta prin ineditul lor. Acolo, poate, Becali ar aparea un tip banal si, pentru ca ar produce un discurs de bun-simt in raport cu indigenii, nu l-ar mai asculta nimeni.
