4.7 C
București
marți, 20 februarie 2024
AcasăSpecialMagistrala "NATO-portocalie" pentru petrolul din Caspica?

Magistrala “NATO-portocalie” pentru petrolul din Caspica?

Oleoductul Baku – Tbilissi – Ceyhan (BTC), care pleaca din Azerbaidjan, traverseaza Georgia si ajunge pe coasta turca a Marii Negre, reprezinta o noua ruta de transport al petrolului din Marea Caspica catre pietele occidentale. Si va constitui o garantie a securitatii pentru partea sudica a Caucazului, atat NATO si Statele Unite, cat si Uniunea Europeana fiind extrem de interesate de cele 50 de milioane de tone de petrol caspic ce vor strabate anual aceasta conducta.
Turcia este membra NATO, iar la putere in Georgia, in urma unei “Revolutii portocalii”, se afla reformatorul Mihail Saakasvili. Un “obstacol” in drumul spre Occident al aurului negru din Marea Caspica ar putea aparea in Azerbaidjan, unde fraiele puterii se afla inca in mainile unor descendenti ai “erei sovietice”, precum presedintele Ilham Aliev. Acesta a castigat alegerile prezidentiale din 2003, succedandu-i la “tron” tatalui sau Heidar, dupa ce fortele de ordine azere au reprimat violent manifestatiile de strada ale opozitiei. Iar urmatoarele prezidentiale vor avea loc abia in 2008.
Peste aproximativ trei saptamani insa, pe 6 noiembrie, in Azerbaidjan vor avea loc alegeri legislative. Iar opozitia de la Baku a anuntat ca, de data aceasta, in caz de fraude electorale, va organiza o revolutie pacifista dupa modelul “Revolutiei portocalii” din Ucraina. Ceea ce ar putea conduce, in caz de reusita, la o magistrala “NATO-portocalie” pentru petrolul caspic.
Dar pana a se ajunge la urne, coalitia antiguvernamentala azera trebuie sa faca fata loviturilor indirecte ale puterii. Ieri, Rasul Guliev, fost presedinte al Parlamentului de la Baku si seful Partidului Democrat din ex-republica sovietica, aflat in exil din 1996 in Statele Unite, omul pe care opozitia conta pentru a inclina balanta electorala in favoarea sa in alegerile din 6 noiembrie, a fost arestat, la cererea Interpolului, pe aeroportul din Simferopol, in Ucraina, in timp ce se pregatea sa plece spre capitala azera. Motivul: solicitarea Azerbaidjanului, care l-a dat in consemn international pe Guliev pentru coruptie. Rusul Guliev este acuzat ca a deturnat peste 100 de milioane de dolari din fondurile publice, dar acesta sustine ca acuzatiile au caracter pur politic. Analistii spun insa ca voiajul lui Guliev a fost atent elaborat. “Nu este important ca el sa revina fizic, ci sa arate ca a incercat”, spun specialistii. Si aceasta deoarece “cele mai importante pentru el sunt prezidentialele din 2008”.
Pe de alta parte, opozitia azera a mai primit, ieri, o dubla lovitura. Politia a anuntat ca a arestat doua personalitati politice apropiate lui Guliev, pe Fikret Iusifov, fost ministru de Finante, si pe Natig Efendiev, unul dintre vicepresedintii Partidului Democrat azer. Iar, in ultimele saptamani, mai multe manifestatii prin care se cereau alegeri libere si oneste au fost dispersate cu violenta.
Prin urmare, ultima suta de metri a legislativelor din Azerbaidjan se anunta plina de evenimente, iar spectrul de “culoare” al BTC mai are circa trei saptamani pana sa fie definitivat.

Cele mai citite

Ecuadorul nu mai livrează arme din epoca sovietică Ucrainei

Ecuadorul a anunţat luni că renunţă să livreze arme din epoca sovietică Ucrainei, prin intermediul Statelor Unite, după o promisiune în acest sens care...

Ecuadorul nu mai livrează arme din epoca sovietică Ucrainei

Ecuadorul a anunţat luni că renunţă să livreze arme din epoca sovietică Ucrainei, prin intermediul Statelor Unite, după o promisiune în acest sens care...

În cine au încredere maghiarii din Covasna

Maghiarii din judeţul Covasna au mai multă încredere în Guvernul de la Budapesta decât în cel de la Bucureşti sau decât în Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă