2.3 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialLuptele politice din Mangalia vor fi plătite de cetăţeni

Luptele politice din Mangalia vor fi plătite de cetăţeni

Toate proiectele cu finanţare europeană aflate în derulare sunt blocate, iar penalităţile vor fi plătite din banii cetăţenilor.

Pe 16 martie, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, afirma, referitor la programul PHARE Turism Balnear şi de Agrement (cordonul Saturn-Venus), că „se va pierde proiectul deja aflat în implementare, pentru că nu pot fi suportate cheltuielile neeligibile aprobate prin HCL conform graficului activităţilor prevăzute în contractul încheiat cu MDRT. În plus, Primăria va suporta şi celelalte cheltuieli legate de proiect”. Luni, 22 martie, executantul lucrărilor prevăzute în proiectul „Turism balnear şi de agrement”, SC Argos SA a trimis o adresă Primăriei Municipiului Mangalia, prin care anunţă că „acest proiect trebuie finalizat neapărat până la sfârşitul acestui an, deoarece se finalizează programul Phare 2006.” Mai mult, executantul aminteşte o clauză din contract, prin care prelungirea duratei de execuţie şi plata costurilor suplimentare pentru conservarea şantierului generate de această întârziere sunt imputabile Primăriei Municipiului Mangalia. Adică, în caz de întârzieri din cauza lipsei banilor din bugetul local, primăria va fi obligată să achite costuri suplimentare în valoare de 103.059 euro/lună. Consilierii PDL, PNL, PC şi PRM aruncă vina pentru blocarea bugetului local tot asupra Executivului, declarând că „a intervenit o eroare de calcul sau o eroare umană”. 

Cele mai citite

Detalii noi despre prăbușirea avionului Jeju Air: Date extrase din cutiile negre

Autoritățile sud-coreene au făcut progrese semnificative în ancheta privind prăbușirea avionului Jeju Air în Muan, Coreea de Sud, care a dus la moartea a...

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...

Riccardo Muti, dirijor italian, mesaj la Concertul de Anul Nou de la Viena

Dirijorul italian Riccardo Muti a fost protagonistul Concertului de Anul Nou 2025 de la Viena, un eveniment grandios ce a transmis un mesaj universal...
Ultima oră
Pe aceeași temă