Ponderea conferită apelului la divinitate în discursul de la Craiova al premierului și patosul cu care acesta din urmă a împrăștiat Cuvântul Domnului printre colegii săi de partid, care și-au sincronizat de ani buni intratul în biserică cu campaniile electorale, oferă indicii suficiente că PSD va juca fără rezerve cartea credinței în cursa pentru prezidențiale.
Într-adevăr, ideea în sine nu este nouă.
În ultimii 25 de ani, liderii politici de la București au căutat cu perseverență să împingă relația (oricum, prea puțin transparentă) cu fețele bisericești dincolo de limitele bunului simț, de cele mai multe ori manevrele reușind.
Din acest punct de vedere, Victor Ponta calcă pe un drum deja bătătorit.
Ceea ce poate aduce cu adevărat nou premierul – iar discursul ținut cu ocazia lansării sale în cursa pentru Cotroceni conține germenii unei evoluții într-o atare direcție – este să contopească un accent tot mai radical pus pe credința ortodoxă cu un naționalism mai mult decât rudimentar, parte din el deja testat la europarlamentare.
Din perspectiva lui Ponta și a numeroșilor săi consilieri de imagine, „mândru că sunt român” va face casă bună cu „mândru că sunt ortodox”.
De unde rezultă, în logica social-democraților, că acel contracandidat „vulnerabil” fie la unul, fie la ambele capitole n-are decât să stea pe tușă sau să se resemneze la gândul înfrângerii: aceasta va fi o temă dominantă a campaniei electorale.
Că lucrurile o vor lua într-atât de razna s-a văzut, din nou, la Craiova, când, de exemplu, premierul și-a reliefat cele două trăsături strămoșești prin comparație cu Klaus Iohannis. Ponta nu a rostit numele „neamțului”, dar l-a lăsat șmecherește să plutească în aer: "Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru".
Și totuși, chiar dacă mașinăria de propagandă a PSD, PC și UNPR va goni nebunește, cu pedala călcată la maximum pe cele două teme, ar fi interesant să ne imaginăm ce fel de răspuns ar da candidatul Victor Ponta la două întrebări de o ireductibilă gingășie.
Cum se poate, totuși, merge înainte și cu Doamne-Doamne, dar și cu Năstase, respectiv Iliescu?
De fapt, cum să faci paradă de pioșenia și smerenia ta și în același timp să nu rostești măcar o vorbă de regret pentru faptele săvârșite de infractorul Adrian Năstase sau pentru lipsa de scrupule cu care Ion Iliescu s-a distrat la mineriade?
Marți, la Craiova, Victor Ponta le-a mai mulțumit o dată celor doi.
În al doilea rând, cât de pro-european și cât de angajat ești în proiectul transatlantic, din moment ce tocmai atunci când candidezi la postul de președinte al României adopți o strategie de largă inspirație putinistă?
Amestecul de ortodoxism și naționalism cu accente rudimentare e somniferul toxic pe care liderul de la Kremlin îl picură în fiecare zi în paharul concetățenilor săi.
Coincidență sau nu, fundalul obscur pe care Victor Ponta și echipa sa proiectează mândria de a fi român și cea de a fi ortodox ne îndepărtează de Vest și ne apropie de Est.
Coincidență sau nu, nici Victor Ponta, nici echipa sa nu par să aibă o problemă cu asta.
