19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLumina sfântă de la Ierusalim a ajuns în Bucureşti

Lumina sfântă de la Ierusalim a ajuns în Bucureşti

Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a ajuns la Bucureşti cu un avion special, pe aeroportul Henri Coandă fiind oferită câtorva zeci de preoţi din alte zone ale ţării, care o vor împărţi credincioşilor ortodocşi sâmbătă noaptea, la Slujba de Înviere, scrie NewsIn.

Lumina Sfântă a fost adusă cu o lampă specială, numită Lampa lui David. Delegaţia Patriarhiei Române condusă de Preasfinţitul Părinte Episcop Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a adus Lumina Sfântă cu un avion special, care a aterizat pe aeroportul Henri Coandă, unde a fost aşteptată de delegaţi ai Protoeriilor din Arhiepiscopia Bucureştilor şi alte Eparhii din cuprinsul Patriarhiei.

Lumina Sfântă va fi oferită după ora 24.00, la Slujba de Înviere, de către Patriarhul Daniel, clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei care se petrece în fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, când în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt, se aprinde Sfânta Lumină, „un foc venit din cer”, după cum spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe.

„Sfânta Lumină este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate explica acest dar pe care Dumnezeu îl face Bisericii Ortodoxe la Mormântul Învierii. Uneori Lumina vine din exterior, alteori Lumina se ridică mai întâi ca o ceaţă luminoasă deasupra Mormântului şi se aprinde. La început Lumina respectivă nu arde, câteva momente este o lumină neobişnuită care nu este produsă de o sursă pământească, ci este un dar de la Hristos Domnul însuşi ca răsplată pentru credinţa ortodoxă şi pentru dragostea credincioşilor faţă de Mântuitorul şi ca un semn al comunicării Lui cu noi pe baza credinţei care devine un izvor de bucurie”, a explicat Patriarhul Daniel, după slujba Prohodului Domnului, despre Lumina Sfântă.

Lumina Sfântă, considerată miracol al Ortodoxiei, s-a aprins la Ierusalim în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt, fiind împărţită de Patriarhul Ortodox grec Teofilos al III-lea zecilor de mii de pelerini creştini strânşi la Biserica Sfântului Mormânt.

Zeci de mii de pelerini creştini s-au strâns, sâmbătă, la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim pentru a lua parte la aprinderea Luminii Sfinte. Mulţimea s-a strâns în jurul Bisericii construite pe locul unde a fost crucificat şi îngropat Iisus.

2010 este al doilea an în care Lumina Sfântă ajunge în România. Anul trecut, lumina de la Ierusalim a fost adusă în ţară cu două avioane, la Suceava pe banii parlamentarilor PD-L şi cu binecuvântarea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi la Bucureşti de către o delegaţie a Patriarhiei Române. Gheorghe Flutur, criticat anul trecut de reprezentanţii Patriarhiei pentru că a dus Lumina Sfântă la Suceava fără a cere binecuvântarea Patriarhului Daniel, a primit anul acesta binecuvântarea scrisă din partea PF Daniel pentru a face parte din delegaţia Patriarhiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă