Nu e sigur ca mai stim sa citim corect lumea in care traim. si deseori avem impresia ca nu mai intelegem nimic. Saptamana trecuta pietele bursiere si-au frant din nou gatul pentru ca – zice-se – autoritatile chineze au renuntat, pana la urma, sa injecteze in banci si in economia lor nationala echivalentul a 1.000 miliarde de dolari. Se vantura prin presa internationala o asemenea cifra. Dar reactia pietelor bursiere, ca un fel de uriasa deceptie in dragoste, e ilogica si disproportionata. In fond, se putea banui ca tovarasii neocapitalisti, care au uriase cantitati de dolari si alte devize, sunt preocupati acum sa cumpere tot ceea ce se afla de vanzare si costa ieftin: terenuri intinse prin tarile sarace, zacaminte de minereuri si hidrocarburi, tehnologii avansate s.a.m.d. Nici carenta programelor sociale si nici chiar perspectiva unor revolte interne nu vor putea impiedica Comitetul Central sa-si urmeze marea ambitie.
Cea de a face din China de maine o mare putere, profitand inclusiv de aceasta criza, chiar daca rabdatorul popor ia din nou sapa de coada si numara din nou boabele de orez din bol. Atunci de ce o noua "exuberanta irationala" pe pietele financiare, inca una in sirul reactiilor inexplicabile pe care le constata deja pe la 1996 apostolul noninterventionismului, Alan Greenspan? Se zice ca oamenii de finante sufera de o miopie a viitorului. Le este imposibil sa vada pe termen lung. Iar pe termen scurt sunt dominati de impulsiuni incontrolabile. Iata de ce se dezvolta o noua stiinta – neuroeconomia – care ar putea sa mai explice unele aspecte din comportamentul impulsiv al marilor bancheri. Sa le explice, nu si sa le vindece. Psihiatrii incearca sa priceapa in ce masura factorii emotionali antreneaza deciziile ilogice chiar la scara uriasa a macroeconomiilor.
Se pare ca la nivelul individului functioneaza nu doar ambitia de a realiza un maximum de profit, dar si un joc subtil, contextual, ce determina factorul de incredere pe care partenerii comerciali si-l acorda unii altora, in functie de enorm de multe criterii subiective necuantificabile. Deci aspectele afective si emotionale sa fi contribuit la decaderea incredibila a economiei Statelor Unite? Carora partenerii lor occidentali inca le mai acorda rolul de lider mondial, insa mai mult in virtutea unor considerente ce tin de prestigiul politic care inca mai nimbeaza existenta acestei dinamice natiuni. Altfel, sistemul economic al acestui gigant este un fiasco. si, implicit, un santier de studii pentru capitalismul chinez de maine. S-a depasit de multa vreme limita rezonabilului. Sunt pur si simplu inexplicabile viteza cu care urca somajul, imposibilitatea de a stopa prabusirea altor banci, a altor conglomerate industriale, cu toate miliardele de dolari proaspeti scoase din seifuri.
Cartiere intregi de case noi cad in ruina inainte de a fi fost terminate sau vandute, uzine prospere isi inchid portile, orase intregi sunt condamnate. Nu vad nici o diferenta intre teama de scadenta imprumutului si frica de hoardele migratoare sub care traia Europa pe la 1200. Amandoua ii impun omului aceeasi resemnare umilitoare. Ce fel de lideri ar trebui sa inventam, acum la inceputul unui nou mileniu, pentru ca individul uman sa se simta la adapost de asemenea catastrofe? Culmea este ca omenirea, o data cu progresul noilor tehnologii, ar avea posibilitatea sa evite noua varianta a unor drame oribile din preistoria ei. De ce nu o face? De ce nu mai intelegem, brusc ce se intampla cu noi, cei care comunicam atat de lesne si avem impresia ca le stim pe toate?!
Ce va fi insemnand faptul ca pretul la metalele feroase sau neferoase, la cacao, zahar, cafea sau combustibili fac aproape zilnic niste salturi de sparg plafonul si podeaua graficelor afisate pe pietele bursiere? Ca si cum de fiecare data ne-ar fi izbit un meteorit tungust sau un nou tsunami. De ce trebuie sa stea intreaga omenire cu sufletul la gura pentru ca speculatorii bursieri au impus asupra intregii vieti sociale practicile lor de jucatori de poker nervosi? Privim si nu mai intelegem nimic. Oare puterea a incaput pe mana unor psihopati, pentru care perspectiva eventuala de a pierde intr-o tranzactie cu date multiple si imposibil de controlat in intregime e mai rea decat amenintarile Infernului medieval? Unii citesc doar semne de panica exagerata. Ei raman neclintiti in convingerea ca sistemul se va autogenera. Nu va fi sfarsitul lumii, chiar daca imploziile repetate vor lasa in urma multa suferinta. Au ei dreptate sa ne impuna aceasta misterioasa convingere? Aceasta mistica de loterie?
