Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, va reduce investiţiile din acest an cu circa 10%, respectiv cu 1,5 miliarde de dolari, din cauza scăderii cotaţiilor ţiţeiului, informează Mediafax.
Fondatorul Lukoil, Vagit Alekperov, a declarat că economiile vor fi realizate prin reducerea cheltuielilor în operaţiunile de rafinare şi prin blocarea noilor angajări, în timp ce dividendele vor fi menţinute la nivelul anului 2014.
Economia Rusiei a fost afectată de prăbuşirea preţurilor petrolului, principala sursă externă de venit.
Scăderea veniturilor din vânzările de petrol a amplificat efectul sancţiunilor occidentale, impuse din cauza implicării Rusiei în conflictul din Ucraina.
Lukoil a fost inclusă în septembrie 2014 pe lista companiilor ruseşti vizate de sancţiunile occidentale. Bancherii susţin că sancţiunile interzic furnizarea de anumite tehnologii, dar nu afectează şi finanţarea.
În luna noiembrie a anului trecut, Alekperov estima că cheltuieile Lukoil vor fi reduse cu 13% în acest an, respectiv cu circa 2 miliarde de dolari.
Cotaţia petrolului Brent este în prezent de circa 49 de dolari pe baril, iar şeful Lukoil anticipează că preţul se va menţine în jurul acestui nivel în primul trimestru al anului.
Alekperov a mai spus că Lukoil probabil va amâna un plan de listare la bursa din Homg Kong, care nu mai este realist, având în vedere condiţiile din piaţă.
Lukoil urmează totodată să testeze interesul pieţei financiare pentru o posibilă nouă emisiune de eurobonduri, în primăvară.
Sancţiunile occidentale impuse Rusiei de Occident au făcut aproape imposibil pentru numeroase companii să atragă finanţare pe pieţele internaţionale de capital.