Fireste ca as vrea sa abordez in acest spatiu si alte subiecte decat actuala criza economica, careia suntem departe de a-i vedea capatul. Unii cititori pretind ca ea nici nu ar exista. Candida dorinta! E drept ca Romania monoideologica de odinioara, cum tot nu avea contacte firesti cu restul lumii, putea sa ignore cu dezinvoltura crizele de tot felul ale lumii libere. Eram saraci, dar ne credeam la adapost de asemenea mofturi capitaliste. In interior, Ceausescu reusise, in buna masura, sa desfiinteze realitatea care nu-i convenea. In locul lanurilor de porumb adevarate, el se plimba prin lanuri false, plantate special pentru el in zorii vizitei, iar in locul unor rapoarte, statistici si bilanturi reale, lui ii placea sa fie mintit (e o certitudine). Ma gandeam pe atunci ca se inspira din Gengis Han.
Se spune despre crudul mongol ca in ultimul an de viata a poruncit sa fie adunate principalele invataturi si cutume ale triburilor sale intr-un soi de codex, ca sa functioneze mai apoi, alaturi de alte decrete ale hanului, ca legislatie pentru intreaga sa colectivitate, raspandita deja pe doua continente. Iar una dintre primele "legi" decreta ca nu exista notiunea de murdar. Murdaria disparea pur si simplu, nu cu apa si sapun, ci prin vointa dictatorului. Mongolii expansivi nu se spalau, poate si fiindca apa era o raritate. Dar, venind in contact cu rafinatii chinezi sau cu alte popoare ale marii, si-au dat seama ca sunt dispretuiti, pentru ca miroseau a cal si a oaie.
Mongoli eram cu totii, nu pricepeam cum functiona liberalismul economic; si nici nu exista pentru noi nimic din exterior care nu intra in tiparele economiei de troc comunisto-medievala. Oare stim mult mai multe astazi? stim cate fonduri toxice au fost asimilitate si de bancile romanesti, cat s-au indatorat la bacile internationale "intreprinzatorii" noii economii romanesti? Iata, pana si magnatii rusi au patit-o: se spune despre Abramovici ca a pierdut 30 miliarde dolari, iar "regele" siderurgiei tot atata. Dar noi nu putem conta pe uriasele zacaminte ale Rusiei, care sunt aproape o garantie ca ea va iesi mai usor ca altii din criza. Pe ce contam noi ca sa traversam cu bine criza? Avem cel putin cateva zeci de miliarde de euro de rezerva daca ies la suprafata o criza de solvabilitati, o criza de credite, de investitii sau, pur si simplu, se gripeaza sectoare intregi de activitate?
Guvernele din SUA, Japonia, China, Rusia, Marea Britanie, Germania, Franta scot cantitati uriase de bani cash, sa-i bage in bancile falimentare, sa stimuleze consumul, sa stopeze somajul – pana acum s-a ajuns per total la 2.800 miliarde dolari! – si inca nu se stie daca nu va fi nevoie de alte fonduri. Toata lumea vorbeste de o cotitura radicala in istoria omenirii, liderii politici mondiali se simt, si sunt efectiv, depasiti de enormitatea deciziilor pe care urmeaza sa le ia, economistii, filosofii, animatorii mediilor occidentale numai despre acest moment vorbesc. Iar noi preferam mongolizarea.
Putem avea convingerea ca ritmul productiv din Romania, atat de euforic in ultimii ani, caci urca de la nivelul marii, va continua? Daca ne gandim ca deja la primele semne de panica marile grupuri internationale care au cumparat unitati productive in Romania le inchid, in primul rand, pe acestea, si nu la ei acasa (vezi concedierile masive anuntate la Slatina, unde o intreaga regiune risca sa fie sinistrata fiindca patronii olandezi au probleme cu intreaga lor retea mondiala), e firesc sa ne consideram varati pana in gat in criza mondiala. Ne uitam in continuare la fondurile comunitatii europene si ne bazam pe lucrari de infrastructura programate pe lunga durata. si, in general, contam pe bani veniti din afara. Vor fi acesti bani suficienti? Dar ce producem noi efectiv? Cu ce sectoare de productivitate am putea traversa criza mondiala altcumva decat bagand capul la cutie si asteptand sa treaca furtunile?
Dar Ludovic al XVI-lea, din titlu? In afara faptului ca si fastuoasa lui curte era in criza permanenta de fonduri, nu vad nici o legatura. Ca sa evit subiectul crizei, voiam sa scriu despre o restaurare facuta la Versailles. Total ridicol. Dar salut tenacitatea si generozitatea acelor sponsori care au restaurat cabinetul unde decapitatul rege isi tinea garderoba, care ii servea si de "lieu d’aisance". Se spune ca e o camera superba, ramasa aproape intacta dupa Revolutie, caci nu se putea intra in ea decat din alcovul regelui. A fost totusi nevoie de o jumatate de million de euro pentru restaurarea ei. si iata cum o latrina regala poate deveni, peste secole, o nebanuita investitie turistica! Promit s-o vizitez pentru dumneavastra, dupa criza.
