Lovitura lui Ponta

Premierul României a făcut zilele astea o declaraţie care-şi găseşte un potrivit echivalent, apropo de caracterul său descalificant, în plagiatul care l-a transformat pe Victor Ponta într-o nulitate academică şi morală.

„Dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori”, spunea recent şeful Guvernului.

Mai mult decât a plasa respectiva frază în registrul halucinaţiei, merită aici disecarea firului în patru, cu frustrarea de rigoare că am ajuns să analizăm vorbele unui plagiator în virtutea faptului că dumnealui s-a căţărat atât de sus şi atât de periculos la vârful aparatului de stat.

Dar, asta fiind realitatea, haideţi să ne raportăm la ea.

Prin urmare, la cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană şi la jumătate de an de când a preluat frâiele guvernării, premierul Ponta regretă, ca fata mare ratarea măritişului, faptul că ţara, pe care se chinuie de luni bune să o scufunde, a ales greşit pentru că a evoluat greşit.

E greu de imaginat ceva mai anti-european şi mai anti-occidental decât fraza rostită recent de Victor Ponta, motiv pentru care, înainte de toate, premierul e obligat să revină cu o nouă luare de poziţie în care să lămurească dacă îşi menţine sau îşi retrage spusele.

Este nevoie de aşa ceva tocmai pentru a ieşi odată din zona clar-obscurului în care prim-ministrul şi mulţi lideri ai USL blochează orientarea de politică externă a României.

Cum, însă, responsabilitatea este ultima grijă a şefului Guvernului, este de aşteptat să nu se întâmple nimic semnificativ. Rămâne ca partenerii europeni să se lămurească cum or şti în privinţa liniei reale pe care o are în vedere puterea de la Bucureşti.

Specializat în nebulozitate, ca orice impostor pe care lumina naturală n-ar face decât să-l ucidă, Victor Ponta mai vinde publicului larg o gogoaşă mare cât conacul lui Liviu Dragnea.

Aceea că, plină de bunăvoinţă, România şi-a făcut datoria şi s-a lăsat convinsă să adere la UE. Însă, în ciuda mărinimiei mioritice, nerecunoscătoarea Europă ne-a mai tras o dată pe sfoară, lăsându-ne aşa cum ne găsit în 2007: fără spitale, fără autostrăzi, fără perspective, fără cultură, fără apă curentă la tot poporul, fără canalizare, spărgători de seminţe, melomani de manele, cu o agricultură semi-medievală, fără şcoli şi grădiniţe şi fără salarii decente.

Tare, stimabile Ponta! Cum i-o mai suporta Dumnezeu pe aceşti occidentali din UE să facă umbră pământului lor şi să sugă toată seva din pământul nostru sfânt?

Când un lider politic sub 40 de ani gândeşte în astfel de termeni, când de la înălţimea sa de prim-ministru pune în circulaţie un fel de doină în care se împletesc armonios cultul pentru cerşetorie, îndemnul la lene naţională şi strămoşescul sentiment că suntem, din nou, un popor de victime, persecutaţi şi păcăliţi ai marilor naţiuni, când un lup tânăr al politicii se transformă, atunci când ajunge cel mai sus în cariera sa, într-un burlinc agitat, cum te-ai putea raporta la viitor cu optimism?

Ce voia să zică domnul Ponta? Că UE – după ce ne-a dat zeci de miliarde de euro sub forma fondurilor europene, şi alte zeci, din 1990 încoace, sub formă de împrumuturi avantajoase, credite nerambursabile, consultanţă gratuită şi altele asemenea – trebuia să ne facă şi curat în casă? Ce voia să zică domnul Ponta? Că trebuia să vină germanii, francezii, englezii, olandezii şi alţii să pună osul la treabă ca să ridice România, timp în care noi, românaşii oropsiţi de soartă, să ne vedem liniştiţi de furat şi de stat cu burta la soare?

Oare la ce visează tovarăşul Ponta când ceartă UE pentru că săraca Românie lâncezeşte încă în subdezvoltare şi impostură? Vrea tânărul prim-ministru să internaţionalizeze munca patriotică şi, astfel, să-l facă pe defunctul Nicolae Ceauşeascu să pară la acest capitol o biată glumă? De neînţeles.

Nici mentalitatea de avocat al hoţilor nu-l părăseşte pe procurorul fără realizări, Victor Ponta.

După ce ne istoriseşte mâhnirea care l-a cuprins uitându-se la aderare versus realizare, premierul loveşte în sfârşit în punctul esenţial: UE ne-a dat DNA şi ANI. Asta-i buba, domnilor! De grija baronilor care l-au luat de pe stradă şi l-au făcut om nu mai poate dormi Ponta, căci dânşii, aceşti baroni care au transformat hoţia în afacerea lor cu statul, sunt acum persecutaţi mai ceva ca vrăjitoarele în vremea Inchiziţiei, Rezistenţa în vremea războiului mondial.

Prin urmare ăsta-i noul realism socialist al lui Victor Ponta: UE trebuia să ne construiască şosele, spitale şi şcoli, să ne facă eventual şi-un DNA şi o ANI, ca să scăpăm de gura lor, dar să se oprească aici.

De umplut cu oameni cele două instituţii anticorupţie ar fi urmat să ne ocupăm noi, pe plan intern, şi să alegem pe sprânceană justiţiari după calapodul lui Victor Ponta, Tănase Joiţa, Lidia Bărbulescu sau Ioan Amarie. Totul, atent organizat şi reglementat, sub bagheta răposatului magician, Iorgovan.

Cu siguranţă că asta şi-a dorit, şi-ar dori şi îşi va dori Victor Ponta. La fel de cumplit pentru binele tuturor este că îndrăzneşte să o şi spună public, că  nu mai este nevoie să îşi mascheze intenţiile, că spusele sale sunt tot mai lipsite de reacţii pe măsură.

Bineînţeles, premierul nu va vorbi niciodată în termenii de mai sus în interviurile pe care şi le aranjează în presa de afară sau la întâlniri cu ambasadorii europeni acreditaţi la Bucureşti.

O face, însă, când se întoarce acasă, la poligonul său de încercare numit România. O face, poate, pentru că interesul îi dictează să ţină încă aproape de Voiculescu, Antonescu, Dragnea; o face, poate, pentru că se simte ameninţat de ei sau pentru a nu le stârni prea multe suspiciuni.

Indiferent, însă, din ce motiv o face, pe termen lung Victor Ponta va fi o povară pentru România. Asta, pentru că el însuşi a ajuns să creadă sau a crezut dintotdeauna că UE şi standardele ei sunt un corset prea strâmt pentru oamenii-cheie care l-au ajutat şi sunt dispuşi să-l mai ajute în satisfacerea ambiţiilor sale personale – multe şi nemăsurate.