19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLovitura de stat eșuată din Turcia: Numărul persoanelor reținute a ajuns la...

Lovitura de stat eșuată din Turcia: Numărul persoanelor reținute a ajuns la 26.000

Peste 26.000 de persoane au fost reținute, în Turcia, la aproape o lună de la lovitura de stat eșuată, a anunțat, marți, ministrul justiției turc Bekir Bozdag, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Într-un interviu acordat agenției de presă Anadolu, oficialul turc a afirmat că 16.000 de persoane au fost arestate oficial în cadrul anchetei declanșate după tentativa de puci de la finalul lunii iulie, în timp ce situația altor 6.000 de persoane aflate în detenție este în curs de procesare. Totodată, un număr de 7.668 de persoane se află sub investigație fără a fi reținute sau arestate, a adăugat oficialul turc.

Citește și: Erdogan amintește Uniunii Europene condițiile impuse de Turcia pentru respectarea acordului privind refugiații

Un tribunal din Istanbul a emis, joi, un mandat de arestare împotriva predicatorului Fethullah Gülen, autoexilat din 1999 în statul american Pennsylvania. În mandatul de arestare, fostul imam este acuzat că „a ordonat tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie”, care a creat un vid de putere timp de câteva ore și a dus la moartea a 272 de persoane. Aceste demers a deschis calea unei solicitări formale adresate SUA pentru extrădarea lui Gülen, pe care președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl consideră dușmanul său.

Cei mai înalți responsabili din Turcia au cerut deja de mai multe ori Statelor Unite extrădarea „teroristului” Gülen. SUA au solicitat Ankarei să furnizeze probe privind implicarea lui Gülen în tentativa de răsturnare a puterii.

Citește și: O delegație americană din cadrul Departamentului de Justiție va merge în Turcia, pentru a discuta despre extrădarea lui Gulen

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă