24.4 C
București
luni, 16 iunie 2025
AcasăSpecialLotul Hyperion rămâne în arest

Lotul Hyperion rămâne în arest

Nicoleta Gumă şi Gheorghe Stancu vor rămâne după gratii, după ce judecătorii au decis menţinerea arestării. Cei doi cer, însă, în continuare instanţelor de judecată să-i pună şi să-i judece în libertate. Nicoleta Gumă este în Penitenciarul Timişoara, iar Gheorghe Stancu la Arad şi până mai ieri chiar au fost la un pas de a fi cercetaţi în libertate, dar Curtea de Apel le-a dat planurile peste cap.

Avocaţii coordonatorului Centrului Tutorial Caransebeş al Universităţii Hyperion, Nicoleta Gumă, şi ai lui Gheorghe Stancu, profesorul universitar de Drept Civil şi membru în Comisia de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion şi, în acelaşi timp, şi membru al Comisiei de etică şi deontologie profesională a aceleiaşi universităţi, încearcă prin toate mijloacele să-i pună pe cei doi în libertate. Aceştia, i-au convins pe judecătorii de la Tribunalul Timiş, dar Curtea de Apel Timişoara a admis recursul formulat de procurori şi, drept consecinţă, Nicoleta Gumă şi Gheorghe Stancu au rămas în arest preventiv.

Şpagă de 52.000 de euro

Cei doi sunt judecaţi pentru că ar fi primit şpagă 52.000 de euro pentru ,,fentarea” examenului de diplomă. Banii au fost strânşi de către studentul Eugen Trancotă, consilier local la Oţelu Roşu. Apărătorii celor doi, Gumă şi Stancu, au formulat alte cereri de eliberare sub control judiciar, ce au fost dezbătute ieri de Tribunalul Caraş Severin. Instanţa a decis judecata în stare de arest pentru cei doi.

„Eugen Tacotă, student în ultimul an al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Hyperion, aflat şi el în Penitenciarul Timişoara, s-a resemnat şi nu a mai cerut Tribunalului Caraş Severin să-l elibereze condiţionat, aşa cum au făcut ceilalţi doi acuzaţi în dosarul Hyperion”, spun surse judiciare. Cei trei au fost reţinuţi pentru infracţiunile de trafic de influenţă, luare de mită şi complicitate la dare şi luare de mită.

Cele mai citite

Reddit lansează unelte publicitare bazate pe inteligență artificială pentru a conecta brandurile cu discuțiile utilizatorilor

Reddit face un pas important în direcția automatizării și personalizării reclamelor prin lansarea a două noi instrumente publicitare alimentate de inteligență artificială. Acestea sunt...

Kievul anunță că 1.245 de trupuri neînsuflețite au fost returnate Ucrainei din Rusia

Ucraina a confirmat luni că a primit din Rusia 1.245 de trupuri ale unor soldați ucraineni căzuți pe front, reprezentând ultima etapă a unui...

Pensionarii din Europa: contrastul dintre Est și Vest. România, la mijlocul clasamentului pensiilor

O analiză realizată de Euronews pe baza datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată diferențe majore între nivelul de trai al pensionarilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă