3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialLocuinţă modernă pentru un lot îngust

Locuinţă modernă pentru un lot îngust

 Proiect de locuință prezentat este realizat de  Arh. Alexandra Antohi, alexandra.arh@yahoo.com, tel.: 0730 609 659, www.cautarhitect.ro, fiind  ideal pentru o familie de 2-4 persoane, fiind potrivită atât într-o zonă urbană, cât și într-o zonă rurală. În plan, forma construcției se încadrează într-un dreptunghi cu laturi de aproximativ 7x16m, excluzând zona de terasă de la parter.

Aria construită = 109.25mp; Aria construită etaj = 104.70mp; Aria desfășurată = 213.95mp

Din punct de vedere al partiului arhitectural, locuința este concepută pe principiul zonei de zi la parter, iar zona de noapte la etaj. Astfel, avem la parter intrarea în casă cu hol, scară, dressing, grup sanitar și camera tehnică, iar ca funcțiuni principale, bucătăria și un living generos cu zonă de luat masa. La etaj găsim zona de noapte, cu trei dormitoare, dintre care unul matrimonial, cu dressing și baie proprie, și două mai mici, cu o baie accesibilă din hol. Tot din hol se mai poate accesa și o zonă de depozitare, precum și podul.

Din punct de vedere structural, s-a optat pentru o structură în cadre de beton armat, cu închideri din zidărie de BCA de 30cm, termoizolate cu polistiren sau vată bazaltică, cu o grosime de 10 cm. Zidurile interioare sunt prevăzute parțial din BCA de 15 cm și parțial din gips-carton, cu grosime de 10 cm. Acoperirea se face cu o șarpantă de lemn, peste care se propune o învelitoare din țiglă metalică.

Din punct de vedere estetic, la exterior, au fost alese finisaje simple, din tencuieli colorate, care să nu ridice mult costurile de execuție. Singurul material mai costisitor și care face diferența, este piatra decorativă, folosită pentru placarea anumitor zone ale fațadelor. Un element mai deosebit de design, din punct de vedere volumetric, îl constituie aticul înălțat pe trei laturi – pe fațadele principală și posterioară, cât și pe fațada laterală-stânga. Acesta oferă un aer mai modern și ușor minimalist construcției. Terasa din spatele casei, care se poate accesa direct din living, este parțial acoperită de consola dormitorului matrimonial, de la etaj. Balustradele sunt din sticlă mată colorată, pentru un efect estetic mai deobsebit.

 La interior, camerele au forma simplă, sunt spațioase și cu ferestre suficient de mari, în funcție și de  mărimea fiecărei camere în parte.

 Proiectul reprezintă o variantă optimă pentru cine dorește să construiască o casă simplă, nu foarte mare, dar care să arate bine și să asigure tot confortul necesar locuirii în zilele noastre.

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

România a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver

Ambasada României în Statele Unite a anunțat o realizare majoră: țara noastră a îndeplinit criteriul esențial al ratei de refuz al vizelor pentru calificarea...

Claudiu Târziu: Fac apel la instituțiile statului și la mass-media să nu provoace escaladarea tensiunilor sociale

Președintele Consiliului Național al AUR, Claudiu Târziu, a transmis că alegerile se câștigă doar la urne Claudiu Târziu avertizează că toți cei care încearcă să...
Ultima oră
Pe aceeași temă