3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiviu Pop: Telefonul mobil, interzis şi elevilor, şi profesorilor

Liviu Pop: Telefonul mobil, interzis şi elevilor, şi profesorilor

Într-un interviu pentru news.ro, ministrul Educaţiei, Liviu Pop, susţine că nici cadrele didactice, nici elevii nu ar trebui să poată folosi telefoanele mobile în timpul orelor.

"Sunt două lucruri pe care cred că trebuie să le îmbunătăţim: utilizarea telefonului să nu fie făcută în timpul orelor nici de către elevi şi nici de către profesori, iar elevul de serviciu, ca noţiune, să dispară pentru că există suficientă resursă umană la nivelul unităţii de învăţământ care să asigure această intrare-ieşire în unitatea şcolară. Mă refer la personalul TESA, didactic auxiliar sau chiar didactic, numai dacă este nevoie să existe un astfel de personal", a spus Pop, citat de news.ro.

Cele mai citite

Incident armat la secția de votare din Giroc și suspiciune de fraudă la vot în Făget

Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor Un bărbat în vârstă de 60 de ani, fost cadru...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Traian Băsescu, apel către români: „Turul întâi este decisiv la prezidenţiale. Practic, aici e finala”

Fostul președinte Traian Băsescu a votat duminică, 24 noiembrie 2024, la Colegiul „Aurel Vlaicu” din București, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale. După ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă