19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialLiviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Liviu Ciobotariu: Îi dedicăm această victorie lui Cornel Dinu

Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Liviu Ciobotariu, a declarat, sâmbătă, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-0, că îi dedică acest succes administratorului delegat Cornel Dinu, care a fost operat timp de nouă ore.

„Sunt bucuros pentru victorie, deoarece ne menţine pe primul loc. Felicit echipa pentru dăruirea din joc. Am început mai slab, dar am recuperat pe parcurs. În partea a doua am reuşit să jucăm numai în jumătatea adversă şi am marcat şi două goluri. E foarte important să rămânem cu picioarele pe pământ şi să încercăm să avem continuitate. Atmosfera pe stadion a fost tristă. Ne dorim ca la meciul următor să vină suporterii la stadion, pentru că avem nevoie de ei . Vrem să-i dedicăm acestă victorie lui Cornel Dinu. După operaţia de nouă ore de ieri (n.r. – vineri) sigur îi facem o bucurie cu această victorie. Săptămâna viitoare vom merge cu toţii să-l vizităm. Ne dorim să-i facem o bucurie şi cu o calificare în grupele Ligii Europa”, a spus pentru Mediafax Ciobotariu.

 

 

Dinamo Bucureşti a învins pe Pandurii Tg. Jiu cu scorul de 2-0 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci jucat cu porţile închise în cadrul etapei a treia a Ligii I de fotbal.

Dinamo s-a impus prin golurile marcate de Ionel Dănciulescu (47) şi Marius Niculae (71 – penalty).
Dănciulescu a marcat golul cu numărul 196 în Liga I.
Cătălin Munteanu a ratat un penalty în minutul 11.
Gabriel Torje a scos ambele penalty-uri, primul uşor acordat la un duel cu Chiricheş, iar la al doilea fiind faultat de Alexandru Vlad.
Marius Niculae a marcat în min. 21, dar golul a fost anulat eronat pentru un presupus ofsaid la Dănciulescu.
Dinamo rămâne lider în Liga I după acest succes.

Dinamo Bucureşti: Bălgrădean – L. Rus, D. Grigore, Moţi, Diabate – Torje (Scarlatache ’78), D. Kone, C. Munteanu (Pătraşcu ’87), Bakaj (D. Stoica ’46) – Dănciulescu, M. Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Pandurii Târgu Jiu : Lazar – Rusu, Viera, Chiricheş, Vlad – Pintilii (Nistor ’72) – Lemnaru (Cardoso ’74), Voiculeţ, Vrajnes, Brata (Batin ’46) – Stromajer. Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Moţi ’27, M. Niculae ’36, Bakaj ’43. D. Grigore ’85 / Chiricheş ’37, Brata ’45+1, Lazar ’70, Vlad ’70.

Arbitri: Adrian Iliyeş (central) – Petru Gaspar, Andrei Constantinescu (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă).

Observatori: George Ionescu, Ionuţ Calancia.

Supervizor: Valentin Alexandru.

Partida din Şoseaua Ştefan cel Mare s-a disputat fără spectatori, după ce fanii dinamovişti au aruncat două fumigene în teren la partida din prima etapă cu FCM Târgu Mureş. A doua fumigenă a fost aproape să-l lovească pe observatorul partidei, Romeo Pascu.

 

 

LIVE TEXT

Final de meci

3 minute de prelungire

MINUTUL 87 SCHIMBARE DINAMO Patrascu il inlocuieste pe Catalin Munteanu

MINUTUL 83 Centrare Ze diabate respinsa de Vieira. Balonul a fost respins de sub bara de portarul Lazar

MINUTUL 82 Sut puternic a lui Stromajer. Balgradean prinde fara probleme

MINUTUL 76 SCHIMBARE Dinamo Scarlatache il inlocuieste pe Torje

MINUTUL 74 SCHIMBARE Pandurii Cardoso il inlocuieste pe Lemnaru

MINUTUL 72 Schimbare Pandurii Nistor il  inlocuieste ppe Pintilii

MINUTUL71 GOOOOLLL Dinamo Marius Niculae inscrie din penalty

MINUTUL 70 PENALTY Dinamo Torje a fost din nou faultat in careu

MINUTUL 64 Dorel Stoica a recuperat un balon si a dat o pasa ideala lui Torje. Dinamovistul a tras peste poarta

MINUTUL 63 Doua ocazii ale lui Dorel Stoica. Portarul Lazar rasufla usurat ca a scapat fara gol

MINUTUL 61 PENALTY refuzat lui Dinamo Adrian Rusu a intrat dur la Torje. A fost un atac intarziat la gorjeanului, insa arbitrul nu a vazut

MINUTUL 57 Sut excelent a lui Dorel Stoica de la 5 de metri. Portarul Lazar a respins in corner

MINUTUL 53 Marus Niculae este foarte egoist si pierde o minfge in fata portii gorjene

MINUTUL 50 Sut puternic a lui Voiculet. Balgradean boxeaza pana la Lemnaru. Insa jucatorul gorjean a fost in offside

MINUTUL 49 Centrare a lui Pintilii a fost respinsa din fata portii

MINUTUL 47 GOOOOOOOOOL Dinamo Danciulescu inscrie din centrarea lui Marius Niculae

MINUTUL46 SCHIMBARE Pandurii Batin il inlocuieste pe Brata

MINUTUL 46 SCHIMBARE Dinamo Dorel Stoica il inlocuieste pe Bakaj

Incepe repriza secunda

S-a terminat prima repriza

MINUTUL 44 Catalin MUNteanu il lanseaza senzational pe Danciulescu. portarul gorjean agata balonul si indeparteaza pericolul de la poarta 

MINUTUL 34 Stromajer trage de la 25 de metri pe langa poarta

MINUTUL 33 Bakaj trage senzational de la 30 de metri. Balonul trece pe langa poarta

MINUTUL 31 O noua ocazie Pandurii Vranjes trage dela marginea careului peste poarta

MINUTUL 29 Balgradean iese gresit la o centrare si jucatorii gorjeni au o noua ocazie. Dragos Grigore respinge balonul

MINUTUL 26 OCAZIE Uriasa Pandurii. Stromajer a combinat specatculos cu Vranjes in careul dinamovist.Vranjes a sutat pe langa poarta lui Balgrradean

MINUTUL 24 Torje a dejucat jocul la offside al gorjenilor. Dinamovistul si-a prelungit prea mult balonul si ratat o ocazie importanta.

MINUTUL 23 Lemnaru centreaza in fata portii lui Balgradean. Brata nu a ajuns la minge

MINUTUL 20 GOL Anulat pentru Dinamo. Danciulescu a fost fluierat in offside si golul inscris de Marius Niculae a fost anulat. La reluare s-a observat ca decizia a fost eronata.

MINUTUL 18 Centrarea lui Catalin Munteanu a fost respinsa de sub bara de portarul Lazar

MINUTUL14 Bakaj a fost surprins in offside

MINUTUL 10 RATARE Portarul Pandurilor a aparat penaltyul executat de Catalin Munteanu

MINUTUL 9 PENALTY pentru Dinamo. Torje s-a aruncat in careu si a obtinut loviura de pedeapsa

MINUTUL 8 Vranjas face o cursa spectaculoasa pana la marginea careului dinamovist. Jucatorul trage insa peste poarta lui Balgradean

MINUTUL 3 Voiculet trage foarte bine de la distanta, dar Balgradean respinge

A inceput prima repriza

 

Echipe de start
Dinamo: Bălgrădean – L.Rus, Moţi, Grigore, Diabate – Torje, Kone, Bakaj, Munteanu – Dănciulescu, M.Niculae

Pandurii: Lazar – Ad.Rusu, Viera, Chiricheş, Al.Vlad – Cl.Voiculeţ, Pintilii, Brata – Lemnaru, Stromajer, Vranjes

 

Dinamo se pregateste intens pentru meciul din Liga Europa cu ucrainienii de la Volska Poltava, iar meciul cu Pandurii Targu Jiu reprezinta doar o repetitie. Echipa din Stefan cel Mare porneste favorita in meciul cu echipa gorjeana si urmareste sa-şi consolideze poziţia de lider din Liga I.

„Băcilă are probleme cu spatele, nu ştiu dacă va juca. Vedem starea lui de sănătate, până la ora partidei, e posibil să schimb 1-2 jucători, faţă de meciul trecut. Pintilii va evolua de la etapă la etapă, mai mult, nu ştiu dacă va evolua 90 de minute cu Dinamo, pentru că este un jucător ce depune un efort fantastic. Aş fi mulţumit să am câţiva fotbalişti de genul acesta, să joace 70-80 de minute, la nivelul la care joacă Mihai Pintilii. În câteva etape, Pintilii va evolua 90 de minute”, a declarat la Digisport Petre Grigoraş.

Echipe probabile:

DINAMO: Bălgrădean – L.Rus, Scarlatache, Moţi, Zie Diabaté – Torje, D.Koné, Căt.Munteanu, Bakaj – M.Niculae, Dănciulescu; Antrenor: Liviu Ciobotariu;

Pandurii Targu Jiu: D.Lazar – Ad.Rusu, O.Viera, Chiricheş, Al.Vlad – Nistor, Pintilii, Vranjes – Štromajer, Lemnaru, Batin; Antrenor: Petre Grigoraş;

 

Meciul se va juca pe stadionul din Stefan cel Mare si va fi transmis de Digi Sport, de la ora 19:00.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă