Fosta șefă a Înaltei Curți, a distrus-o profesional pe Anamaria Trancă, adică tocmai judecătoarea care i-a dat dreptate în procesul de șantaj cu Mariana Rarinca. Stanciu, din postura de judecător CCR, a decis că Trancă a luat o decizie neconstituțională.
În unanimitate, judecătorii Curții Constituționale a României au decis că Anamaria Trancă, judecătoare a Curții de Apel din București, a încercat să se substituie chiar Curții Constituționale și a forțat legea fundamentală când a sesizat neconstituționalitatea OUG 13 a Guvernului Grindeanu.
Excepția ridicată de Trancă, inadmisibilă
Pe 1 februarie a.c., Ordonanța de Urgență a Guvernului 13 (menită să salveze de la urmărire penală și condamnare politicieni acuzați de abuz în serviciu și nu numai) a fost publicată în „Monitorul Oficial“. Actul guvernamental a dus la proteste masive de stradă și, în cele din urmă, a fost abrogat prin OUG 14. La numai două zile de la publicarea în „Monitorul Oficial“ a OUG 13, pe 3 februarie a.c., ordonanța a fost contestată la CCR de către judecătoarea Anamaria Trancă de la Curtea de Apel București. Deși, în fond, multe dintre observațiile judecătoarei Trancă erau valabile, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceasta a fost respinsă ca „inadmisibilă“ pe 7 martie a.c. de către CCR. Trei luni mai târziu, pe 8 iunie a.c., a fost publicată și motivarea deciziei în „Monitorul Oficial“.
Părțile din dosar n-au știut de excepție
De la bun început, judecătorii Curții Constituționale au remarcat încălcări evidente de procedură din partea judecătoarei Trancă. „Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată de instanța judecătorească la data de 3 februarie 2017, dată la care, fără a o pune în discuția subiecților procesuali principali, a și sesizat Curtea Constituțională, aspect care a dus la imposibilitatea formulării de către aceștia a punctului lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, contrar art. 33 alin. (2) din Codul de Procedură Penală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992“, se arată în motivarea CCR.
Cu alte cuvinte, Trancă, care judeca un dosar de abuz în serviciu la Curtea de Apel București, a decis să sesizeze CCR nu la cererea celor judecați, cum e procedural corect, ci din voință personală.
Textul criticat nu era în vigoare
Că judecătoarea Trancă își dorea foarte tare (împreună cu sute de mii de români, de altfel) să „omoare“ OUG 13 putea fi legitim. Problema, însă, a constatat Curtea Constituțională, este că Trancă nu a găsit și căile legale să conteste ordonanța. Astfel, a motivat CCR, „pentru a ridica excepția de neconstituționalitate, instanța judecătorească, în mod artificial, a apreciat legătura cu soluționarea cauzei exclusiv prin prisma prevederilor de drept penal substanțial cuprinse la art. I pct. 3 din ordonanța de urgență criticată, text care nu era încă în vigoare la data ridicării excepției de neconstituționalitate, nefăcând parte din fondul activ al legislației. Or, este de domeniul evidenței că un text legal care nu este în vigoare [art. I pct. 3] nu poate avea legătură cu soluționarea unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești“.
OUG 13, fără legătură cu dosarul judecat
Judecătorii Curții Constituționale au înțeles, de asemenea, că Trancă era doar prevăzătoare și încerca să împiedice intrarea în vigoare a unor prevederi legislative potențial neconstituționale.
Fără suport legal și constituțional, însă, a decis CCR: „calculul de oportunitate realizat de instanță prin indicarea caracterului potențial sau eventual de aplicare a textului legal respectiv în cauză, din punctul de vedere al receptării acestuia în fondul activ al legislației, denotă tocmai lipsa sa de legătură cu cauza a quo. De altfel, Curtea a stabilit că legătura cu soluționarea cauzei «presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului»“.
CCR: Trancă, în afara Constituției
Din toate motivele invocate de Curtea Constituțională, excepția ridicată de Trancă a fost respinsă.
Dar o observație a CCR a fost chiar mai gravă – Trancă s-a plasat ea însăși în afara legii fundamentale: „instanța judecătorească nu avea îndrituirea de a ridica, din oficiu, o excepție de neconstituționalitate cu privire la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 (…), folosindu-se de o eventuală aplicare a unui text de lege care nu a făcut parte niciodată din fondul activ al legislației (…) și care nu are cum să aibă, așadar, legătură cu soluționarea unei cauze penale aflate în curs de desfășurare.
Practic, instanța judecătorească s-a plasat în afara sferei normative a art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție și a încercat să acrediteze teza unui control preventiv de constituționalitate înainte de intrarea în vigoare a unui act normativ de reglementare primară, aspect specific însă controlului a priori de constituționalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție“.
Trancă s-a crezut judecător CCR
Articolul 146 din Constituție, invocat de CCR, privește chiar Curtea Constituțională. Astfel, la litera a, teza întâi, se prevede că CCR „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“. La litera d, teza întâi, a aceluiași articol 146 din Constituție, se arată că CCR „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial“.
Practic, încălcând cele două prevederi citate, judecătoarea Anamaria Trancă s-a substituit Curții Constituționale.
Posibilă sancțiune din partea Inspecției Judiciare
Judecătoarea Anamaria Trancă riscă să fie cercetată de Inspecția Judiciară pentru abatere disciplinară. Conform Legii 303 din 2004, articolul 99, litera s, abatere disciplinară poate fi considerată și „utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat“. În cazul Trancă ar fi vorba, evident, de „motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat“.
O condamnare controversată
Anamaria Trancă a devenit o vedetă națională după ce, împreună cu judecătorul George Dorel Matei, a decis condamnarea Marianei Rarinca, în 2015, la trei ani de închisoare cu suspendare. Aceasta din urmă fusese acuzată de către Livia Stanciu, șefa Înaltei Curți la acea vreme, de șantaj, dar achitată. Cazul a suscitat foarte multe dezbateri publice și a ridicat semne de întrebare în legătură cu hotărârea finală luată de Matei și Trancă. Judecătorii Trancă și Matei fac parte din sfera de influență a unui personaj toxic din justiția din România: rectorul de la „Dimitrie Cantemir“, Corina Dumitrescu, soția senatorului PSD Cristian Dumitrescu, fostă secretar general al Ministerului Justiției în mandatul pesedistei Rodica Stănoiu și fostă, până recent, membră a Consiliului Superior al Magistraturii pe unul din locurile destinate societății civile.
